Excursia de inceput de an - Deva - Hunedoara - Simeria - ziua 1

Nu știu alții cum sunt, dar zău că anul asta a început bine pentru mine. Suntem în ianuarie și am avut deja parte de primele aventuri - pe bicicleta, pe patine, orașe noi văzute și castele vizitate.

Hunedoara e unul din locurile prin care nu mai fusesem până în prezent. Situat la peste 400 de km de București, iar eu fără mașină și carnet, să zicem doar ca accesul era oarecum restricționat pentru ăștia ca mine. Totul așa, până intr-o zi când ajunge Claudiu acasă și ce să vezi. Minunăție de bilete dus întors către locul cu pricina. Păzea că vin Castelul Corvinilor!

Nu ne făcuserăm planul de dinainte să știm exact ce și cum vizitam. Mergeam acolo pentru castel, ce urma să mai găsim frumos pe lângă era bonus.

Nu o să stau sa-ti povestesc despre drumul până acolo pentru ca CFR-ul s-a descurcat onorabil, a fost cald în vagoane și nici întârzieri nu am avut. Nu o să înțeleg niciodată în schimb, de ce oamenii ăștia insista să vândă toate biletele din cușete (full) iar open space-ul să rămână perfect liber… în sfârșit! Cert este ca ne-am urcat în tren la ora 23:45 trecute fix și ne-am coborât puțin înainte de ora 8 în Deva.

Ah da! Nu există tren direct până în Hunedoara. Există în schimb maxi taxi-uri din sfert în sfert de ora, iar prețul decent te face să uiți de acest lucru.

Am coborât în Deva și după o sesiune introductivă de poze, ne-am pornit la drum. Voiam să ne dezmorțim nițel, poate să și îngurgităm ceva, scăldat apoi cu ceai/ cafea din belșug, după necesități și preferințe. Am pornit prin urmare mai spre oraș și ne-am oprit chiar vis-a-vis de Deva Mall, în prima cafenea ce părea deschisă. Evident că la ora aceea bucătăria nu era încă functionala. Oh well. Un ceai își va face treaba! Am savurat ceaiul/ cafeaua și ne-am pregătit un mic plan de bătaie. Urma să mergem la cetatea din Deva, să urcam cu telecabina și să coboram pe drumul pietruit, iar apoi, după ce o vizitam, să plecam spre cazarea din Hunedoara. Zis și făcut și iata-ne pe la 9 dimineața, cu zâmbetul pe buze, ne îndreptam spre telecabină. Nu mică ne-a fost dezamăgirea când cei de acolo ne-au spus că urcăm mai degeaba sus acolo, că nu ne putem plimba în cetate, că e închisă și singurul spațiu disponibil e chiar la coborârea din telecabina, o suprafață de câțiva metri pătrați. Cu buza umflată, ne-am îndepărtat ușor și ne-am venit ideea salvatoare. Ok, nu putem urca cu telecabina, dar ce-ar fi să mergem pe jos până la intrarea în cetate. Mai fusesem aici în urmă cu câțiva ani buni și știam ca pe partea cealaltă a dealului (adică opus urcării cu telecabina), se află un drum șerpuit, mai mult sau mai puțin pietruit, care avea să ne ducă în locul mult dorit. Zis și făcut. Am luat-o pe ocolite, fără să știm, pe calea cea mai lungă, pe șosea și apoi pe străduțe, o întrebare aici, o întrebare acolo, ne-am orientat și am intrat în păduricea care străjuia cetatea. Zonă fără asfalt evident. Prin pădure. La 9 dimineața. 

După o perioadă lunguță de umezeală, am ieșit la un moment dat din spațiul acesta verde, direct în alee, cu 3 kg mai grei, de pământul, frunzele și crenguțele uscate care ni se înfipseseră în bocanci. Știu ca Claudiu m-a pupat tare în sinea lui :)

Un ochi aruncat în dreapta, altul în stânga, uite în sus prima poartă și parcă vreo doi lucrători.

Să vezi cum ajungem noi lângă cetate să ne pozăm. Nu a fost așa. Am mai mers 100 de metri și ne-am oprit la o vorbă cu paznicii de acolo. Se pare că cetatea este în plin proces de restaurare, proces care durează de ceva timp și planul era ca la o zi după plecarea noastră din zonă, prestatorul urma să predea lucrările către primărie. Pașii următori erau recepția tuturor reparațiilor făcute și începerea lucrărilor de curățenie. Ne-am dezumflat din nou când ne-am dat seama că abia la vară, când plănuim să ne întoarcem cu bicicletele pe aici, o să reușim să vizitam cetatea în noua ei formă. Am plecat dezamăgiți. Dar ne-am revenit repede și am trecut în modul de explorare din nou. :D

Am coborât înapoi spre oraș pe aleea pietruită, oprindu-ne la toate colțurile pe care le făcea drumul să admirăm, să pozăm și să arătăm cu degetul câte un lucru interesant, câte o curte ieșită din comun sau o casă mai altfel. Ne place să admirăm case vechi, sau chiar și noi dar cu o arhitectură mai neobișnuită. Să ne scăldăm ochii cu diversele lucruri drăguțe pe care oamenii și le fac pe lângă casă.

(Da, omul ăsta își făcuse un calendar-zodiac pe casă. Cred că e o modă pentru că nu a fost singura clădire cu acest tip de decorațiune :) )

Am văzut multe pisici grase și căței mai degrabă lătrători la oameni nevinovați.

Drumul ne-a dus până în zona parcului de lângă Muzeul de istorie. Dacă făceam dreapta, intram în parc. Dacă făceam stânga, aveam parte de o serie de scări ce urcau spre cetate înapoi, iar dacă mergeam mai departe înainte, ei bine, ajungeam înapoi în oraș. 

Am făcut prima dată stânga, să vedem ce era cu scările respective și unde anume duceau, că prea erau acolo în mijlocul drumului și parcă se terminau brusc. 

Am numărat 115 scări până sus, pe platou.

La circa 50 de metri de locul unde ajunsesem, era peretele de stâncă, unde se putea vedea o scobitură, ca o ușă. Evident că am mers într-acolo. Și iată ca am găsit vreo câteva pasaje secrete, pe care nu le văzusem și nici nu le băgasem de seamă dată trecută când fusesem la cetate. Un pasaj era deschis și puteai să treci prin el în voie. Celălalt era ferecat cu o poartă de fier prinsă bine cu un lacăt, iar ceva mai sus părea să fie o ferestruică. Le-am luat pe rând. Doar exploram! Pasajul era destul de scurt și traversa unul din colțurile peretelui de piatră dintr-o parte în alta, pe sub cetate. 

Din păcate neîngrijit, cu destul de multe gunoaie și loc mai degrabă al oamenilor străzii, am trecut timid prin el până în partea cealaltă.

 

La al doilea pasaj doar ne-am uitat, fiind bine închis cu poarta de fier. Se puteau observa în schimb o serie de scări ce urcau și o ușă de lemn ce fusese doborâtă la pământ.

Am pozat ce am avut de pozat, mai de jos, mai de sus, mai din laterala, într-un final am plecat satisfăcuți și ne-am îndreptat atenția spre o altă deschizătură din munte, de mărimea unei ferestre mici.

Nu se vedea mai nimic, în afară de o colecție de peturi și alte resturi menajere. Bună treabă :(

Nu am mai pierdut vremea. Ne-am îndreptat spre scările pe care le urcasem cu puțin timp înainte, până înapoi în stradă. Următorul loc de explorat era parcul și muzeul de istorie (pe exterior).

Ne-am zgâit noi o bună bucată de timp și la piesa asta de arhitectură. Muzeul Civilizației Dacice și Romane își are sediul în palatul Magna Curia sau castelul Bethlen și este cea mai veche clădire monument istoric care se păstrează în Deva (pe lângă cetate). Ca un mic detaliu istoric, află că în anul 1582 căpitanul garnizoanei cetății din Deva, Francisc Geszty, construiește pe locația actualului monument o casă, ce va fi folosită ca reședință apoi de către Sigismund Báthory, generalul Basta, Ștefan Bocskay, Gabriel Báthory și Gabriel Bethlen.

Pe la 1621 Gabriel Bethlen dispune de transformarea radicală a construcției inițiale, rezultând palatul Magna Curia. Clădirea evoluează în timp de la stilul renascentist (sub Gabriel Bethlen), la o înfățișare barocă, păstrată până în zilele noastre.

Am pozat clădirea din toate părțile. Poate la vară când avem de gând să revenim cu bicicletele, o să avem puțin răgaz să îl și vizitam, pentru arhitectura sa și pentru lucrurile frumoase care mai mult ca sigur că se găsesc în el.

Următoarea oprire a fost parcul de peste drum (care se numește chiar Parc Cetate), o adevărată grădină botanică în miniatură. 

Să spunem doar ca am petrecut o ora sănătoasă și pe aici, în dorință mea de a mă fotografia cu un ren și un pinguin și în dorința lui Claudiu de a poza aproape toate speciile de plante de pe suprafața respectivă.

 

O altă piesă de arhitectură mai deosebită este Palatul Administrativ, unde își au astazi sediile Prefectura și Consiliul Județean Hunedoara, clădirea fiind clasată pe lista monumentelor istorice.

Drumul ne-a purtat mai departe pe Strada 1 Decembrie 1918, unde am admirat pe rând: porumbei grași (am reușit să prind doar unul în poză, restul au fost mai rapizi....),

 priveliștea străzii cu castelul în spate, Teatrul de Artă din Deva,

iar în piața Unirii, am admirat o frumoasă poartă a cladirii Ministerului Educației și Cercetării, Centrul teritorial al ASE-ului (clădire situată chiar vis-a-vis de Primărie).

Ne-a luat ceva timp această incursiune prin oraș, astfel încât, era trecut de prânz când am ajuns înapoi de unde plecasem, adică în gară, să luam primul maxi-taxi către localitatea de destinație - Hunedoara. Treburile au curs strună astfel încât în cel mai scurt timp eram deja cazați, cu bagajele despachetate și gata de luat o cină consistentă.

Când toate lucrurile erau în sfârșit în bună ordine, se lăsase deja întunericul. Am zis că nu este totuși timpul pierdut și ar fi potrivit să începem să intrăm din nou în modul de explorare. Zis și făcut, iar picioarele ne-au purtat până la castelul Corvinilor, care, lasă-mă să-ți zic... se vede grozav noaptea :)

Ne-am retras ușor spre casă, cu planurile deja făcute pentru a doua zi. Urma să fac prima alergare a excursiei și apoi - către Lacul Cinciș!