Tura 20 - Calarasi - Balchik - balaceala si retur prin Vama Veche

Anul trecut pe vremea asta nu m-as fi gandit ca rotile ma vor purta pe meleaguri straine, in ture frumoase de cicloturism pur. Dar iata ca am facut-o si pe asta.

Zilele de 27 - 30 august m-au gasit in drum spre si la Balchik, dupa un frumos drum de 145 km pedalati sub un soare rotund si dogoritor la dus si inca vreo 118km la intors, cu o briza din fata ce nu parea sa scada sub 25km/h. Dar sa-ti povestesc :)
Ne-am trezit cu totii dis-de-dimineata, sa ajungem la timp in Gara de Nord, la celebra tabela de sosiri - plecari, sa avem timp sa ne imbarcam in trenul spre Calarasi, pe loc bun, fara sa ne batem cu ceilalti calatori, care mai de care doritor sa intre primul in tren sa-si ocupe loc si imbrancitor nevoie mare.
Ne vorbiseram toti patru - eu, Claudiu, Claudia si Mihai, sa ne intalnim la fara 10 in gara. Ei... acum ca unii dintre noi am fost acolo aproape cu o ora mai devreme, e alta mancare de peste :)) Dar cand a fost asta o problema! Ba am avut suficient timp sa ne facem o mica aprovizionare pentru drum, bunatati hranitoare pentru ostoirea foamei.
Suficient cu introducerea. Ne-am vazut, ne-am imbarcat si am plecat la ora anuntata cu destinatia Calarasi. Nu a fost tren direct, astfel incat la Ciulnita ne-am dat jos frumos din tren cu bicicletele in spinare si am asteptat cuminti venirea trenului de legatura, care avea sa ne duca la destinatie. Nimic neobisnuit aici: aglomeratie mare, soare deja puternic si o tanti balsoaie care a tinut musai sa treaca prin bicicleta mea, sprijinita de un zid prietenos, drept pentru care a dat cu ea de pamant.
Pe parcursul evenimentului, nicio bicicleta nu a fost ranita.

In sfarsit, vine trenul. Ne urcam noi veseli, ca primii locuitori ai planetei, senini si dezinvolti, sa vezi pe cat loc o sa ne lafaim noi aici.
Evident ca nu s-a intamplat asa. Trenul a fost mai plin ca un musuroi de furnici intr-o zi de vara, iar oamenii se pendulau nepasatori pe langa bicicletele noastre, aflate sub ochiul vigilent al lui Claudiu. Din nou toate bune. Niciun incident, timpul a trecut repede, ca de fiecare data cand pleci la drum lung si abia astepti sa vezi ce aventuri o sa-ti rezerve.
Si iata Calarasi. Ne-am rostogolit molcom spre Dunare, de unde aveam sa luam bac-ul pana pe partea bulgareasca a fluviului (dupa o mica prima oprire pentru o masa sanatoasa). A fost primul drum cu bac-ul si eu una chiar m-am bucurat de moment.
Ba am facut si o sedinta/doua de poze, doar oricand este un moment potrivit pentru acestea. :)
O sa fac o pagina de facebook dedicata bicicletelor si sa postez bike selfie-uri. Intr-o zi cu mult timp liber :) (aiurez..)
Am ajuns repede-repede la vecinii bulgari si ne-am si pus pe treaba, nu de alta, dar aveam un drum lunguiet in fata, soarele era sus pe cer si vremea caniculara promitea sa ne dea ceva batai de cap pana sa ajungem noi la destinatie. Ceea ce s-a si intamplat!
Localitatile au fost destul de indepartate unele fata de altele pe tura asta, ceea ce ne-a facut sa ne pupam singuri ca am ales sa ne luam 2 bidoane cu apa pline ochi si un camel back incapator (de 3L). Si da-i si lupta si da-i si lupta.
Am avut 145km cu o frumoasa diferenta de nivel de vreo 946m, distanta strabatuta in vreo 7 ore de mers molcom, zone de sprint, dat la vale si urcat deal neprietenos, pana cand ne-au durut fundurile si spatele de la timpul indelungat petrecut calare pe cursiera.
Trebuie sa mentionez ca asfaltul a fost foarte bun. Traseul este potrivit pentru cursiera si nu-ti recomand sa-l faci pe MTB, pentru ca te chinui. Plus ca la intoarcere, daca alegi aceeasi ruta ca noi, bate un vant obscen din fata.
Am trecut binisor de jumatatea drumului la dus cand am ajuns intr-un final la Dobrich. Asteptam localitatea asta ca pe o zi de salariu, nu de alta, dar foamea se cam instalase si nici cu apa nu stateam chiar pe roze. Dar nu ne-am putut bucura de binecuvantarile civilizatiei pana nu ne-am facut poza la intrarea in oras.
El razboinic, gata de atacat dealuri
si ea, molcoma si cu gura pana la urechi.
Am ajuns pe noapte in Balchik iar momentul in care am vazut semnul de localitate, am zis ca l-am prins pe Dumnezeu de picior, asa cred ca mi s-a inseninat fata. Iar daca pana la Balchik am avut parte de ceva urcare (din Dobrich), ei bine, cum am intrat in localitatea de destinatie, drumul a fost dupa sufletul nostru, o vale frumoasa, continua, pana la cazarea unde trebuia sa ajungem.

Nu te voi plictisi draga cititorule cu activitatile intreprinse in cele doua zile de leneveala petrecute pe aceste pamanturi bulgaresti. Daca ar fi sa rezum (ceea ce voi si face), iti pot spune ca orele ni s-au scurs frumos cu bai de soare, bai de mare, mancare buna si indestulatoare, clipe frumoase pastrate intre noi si puzderie de poze care imortalizeaza cate o bucatica din oras. Nu am avut ragaz sa vizitam palatul sau gradinile sau celelalte obiective turistice atat de cunoscute pentru ca am ales sa ne bucuram altfel de cele doua zile pline de relaxare. Si nu ne-a parut rau. :)

Iar cum o imagine face cat o mie de cuvinte.. atunci mai multe imagini :))) well, te las sa iti faci o parere :). Momente din care mai de care mai diverse si mai colorate.
Avem astfel poze cu orasul
Foarte putine poze la plaja, pentru ca cea mai mare parte a timpului era petrecuta la balaceala in marea cea calda sau tolanindu-ne la soare....
...sau cascand ochii incotro vedeam cu ochii, intr-o relaxare grozava, pictandu-ne pe maini de la nucile verzi culese din copaci ciufuliti....
....sau razand cu gura pana la urechi....
.....sau gaseam cate un loc misterios....
si-l exploram pentru a ne potoli setea de necunoscut.
(chiar langa plaja era taverna de mai sus, constructie dezafectata de ceva timp. Inauntru, pe langa resturile obisnuite pe care le poti intalni intr-o cladire parasita, erau si zeci de masti de gaze.. makes you wonder..)
Am vazut fugitiv si moscheea din oras..
...si ne-am plimbat pe stradute, sub soarele amiezii.
Din loc in loc gaseam tot felul de ornamente si detalii interesante (i like doors..)..
..multe strazi in rampa pronuntata si scari nenumarate.
Laitmotivul centrului era ancora, prezenta peste tot, faurita din lemn sau fier si asezata strategic pentru a se prezenta bine in pozele turistilor.
si in alta pozitie :P
Marea cea mare
Si peretii cladirilor parasite aveau de spus povesti frumoase :)
Dar marea cea mare era mai grozava. Ne-am jucat putin cu digul de protectie...
...poza clasica cu "pe unde au mai fost picioarele mele vara asta" (cu accent pe pozitia "timida" a picioarelor)
...photoshooting in amurg de zi plina.
Mi s-a parut interesant faptul ca din loc in loc, unele pietre ale digului erau sculptate cu tot felul de motive si desene.
Bineinteles ca le-am imortalizat pe toate vreo 30 cate am vazut, dar nu o sa le insir pe toate aici.
i see you :)
Ne-am plimbat in lungul si-n latul falezei si am facut poze oricarui lucru dragut care ne iesea in cale.
Iar ei, porumbeii astia grasani, in forma de pescarusi, nu au scapat obiectivului.
Am trecut totusi si pe langa castelul Reginei Maria, care se vedea binisor de pe plaja.
Una din curgerile de ape ce veneau dinspre castel.
Si am mers mai departe pana unde se termina plaja naturala si altele "artificiale" erau construite de proprietarii hotelurilor din zona, suspendate pe piloni de metal si cu acces direct in apa adanca.
Vedere spre Albena...
....si spre mare, dupa apusul soarelui.
Inca un grasan care statea la pozat :)
Unul din locurile bune de luat masa, alaturi de alte terase de pe tarm.
Late night picture...
...si o vedere spre navele din micul port.
Si pentru ca orice calatorie cat de frumoasa are si un sfarsit, a venit intr-un final si ziua de intoarcere. Aveam deja luate bilete de tren cu plecare din Constanta, la ultimul tren care pleca spre Bucuresti, de la orele 8 seara trecute fix.
Sa nu crezi ca asta ne-a impacientat in vreun fel. Ne-am trezit dupa stilul clasic, pana am facut bagaje, pana am mancat, pana ne-am bulbucat ochii suficient, s-a si facut amiaza. Am plecat din Balchik in jurul orei 11 si ceva, iar traseul ales a trecut prin Kavarna, Shabla, Durankulak, Vama Veche si apoi toate statiunile de la malul Marii Negre pana in Constanta, un total de 118 km cu vreo 682m diferenta de nivel.
Am avut parte de ceva urcari sanatoase in primii vreo 15 km. Nu ca mai departe de limita asta am fi avut drum plat. Nu. Deal, vale, deal, vale, deal, vale. Doar ca nu-mi iese din minte o urcare teribila, destul de abrupta si lunga de nu se mai termina si ma scotea pe mine din pepeni, mai ales ca saua imi facea zile fripte si spatele il simteam enervant din cauza rucsacului. Iar vantul care a batut cu ura din fata? Priceless. Am scos o medie de viteza de 22.6km/h si ma gandesc cu jind la ceea ce as fi putut scoate doar daca nu batea vantul. Am timp sa testez data viitoare cand mergem acolo :)

Am avut parte de cateva peisaje foarte frumoase pe drumul inapoi...
...locuri in care am avut grija sa ne oprim si sa radem la poza :)
Am oprit si pentru celebra pauza de hidratare in Shabla, orasel aflat pe la jumatatea distantei intre Balchik si Vama, unde ne-am inteles mai mult prin semne cu o tanti care trebuia sa ne aduca o bere rece. Am facut combinatii fatale de struguri, nectar si bere, dar hei! cand a fost asta o problema pentru mine. Cu putin inainte sa ajungem in localitate, ne-am facut si un amic, un nene trecut de prima tinerete, care facea cicloturism de multi ani, inca de dinainte ca noi sa fi fost macar niste mormoloci pe lume si alaturi de care am mers o picatura de vreme. A fost foarte de treaba si vorba sfatoasa te facea sa-ti doresti sa stai sa-l asculti o vreme. Ne-am racorit impreuna cu o bere rece si apoi a plecat fiecare pe drumul sau.

In Shabla si aproape de Vama ne-am intalnit si cu Claudia si Mihai care plecasera mai de dimineata pentru ca-si doreau sa mearga pe un alt traseu, mai langa mare, sa se bucure de briza diminetii si de peisajele frumoase :)

Si iata-ne in sfarsit in tara.
Nu-ti mai mentionez de momentul meu de isterie cand mai ca ma apuca plansul din cauza seii, moment in care am descoperit beneficiile a - nu una! ci doua perechi de pantaloni cu bazon imbracate! Beneficiile pe care le poate aduce aceasta mica gaselnita sunt nenumarate! Le voi mentiona succint pe primele trei cele mai importante - disconfort estompat, femeie linistita si barbat cu urechi si creieri limpezi!

Si am ajuns in tara, musai si traficul hop dupa noi.
Nu ne-am abtinut si am facut o oprire fulger in 2 mai, unde ne-am bucurat de o baie sanatoasa pe plaja cu nudisti (skinny dipping no. 76 de pe wishlist CHECK! :)))) ....) si o bere rece savurata cu nesat la un birt local. Ne-am urnit repede din loc, pentru ca orele curgeau deja in defavoarea noastra.
Am depasit in tromba o coloana kilometrica de masini, am impartit vorbe de sanatate si Duh sfant in stanga si-n dreapta si pentru ca timpul trece atat de repede cand te distrezi, iata-ne ajunsi in gara din Constanta.
Mai aveam ceva ragaz pana la plecarea trenului, drept urmare ne-am facut plinul de nutrienti si apa pentru drum si ne-am indreptat spre vagonul nostru. Am gasit la fix un loc bun pentru biciclete, ferite de vanzoleala ce se prefigura ca va sa fie, am gasit si doua scaune unul langa celalalt iar dupa noi, potopul. S-a stat claie peste gramada. Pe scari, pe jos, mai multi pe scaun, pe bagaje sau in picioare, fiecare cum putea si unde gasea o picatura de loc.
Cu chiu cu vai, am ajuns intr-un final la destinatie, la caldurica din Bucuresti si dupa o regrupare sumara si o cafea bauta in prag de noapte pentru stimularea somnului, am plecat spre casele noastre sa ne recompunem pentru urmatoarea zi.

Iar acum, stau si ma gandesc, la nici doua zile de la excursie, where next?! :D :D 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 1

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 2