Baneasa Riders Club - povestea cursei

Ziua de 13 credeam ca o sa-mi poarte un curat si imaculat ghinion.. surprinzator este ca nu a fost chiar asa de rau... Parca.
Dar sa va povestesc!
*
Startul - s-a dat din locul unde se da startul si pentru prima evadare. Chiar scria pe jos cu vopsea portocalie PRIMA EVADARE si sageata pentru directie :). A fost una din chestiile "amuzante". Ce am apreciat la competitia asta a fost faptul ca startul s-a dat diferentiat, in functie de categoria la care te-ai inscris in prealabil. Astfel - categoriile 3 si 4 au inceput cursa de la 11:00, iar categoriile 1 si 2 - de la 13:00. Nu am avut parte de imbulzeala pe parcurs si chiar puteai sa depasesti daca simteai ca poti sa tragi de tine ceva mai tare ca cel din fata ta. A fost foarte bine ca am putut luat startul cu oameni care au fost relativ apropiati ca si pregatire fizica.

Sustinere Nu au fost foarte multi sustinatori. Mai mult ne-am incurajat noi pe noi - adica participantii de la o categorie la alta, nu de alta dar daca noi nu ne intelegem prin ce trecem la o cursa, atunci cei din exterior niciodata nu o sa inteleaga. Mai erau cativa voluntari care ne imbarbatau pe traseu. Relativ ok.

Punct de alimentareUn singur punct de alimentare, bine dotat, in zona de start - apa, energizant, ciocolata, glucoza si banane. Foarte multi voluntari aici care stateau cu paharele de apa pregatite.
Nu am simtit nevoia unui punct suplimentar pe traseu.

Traseu - curat prima evadare. Potecile prin padure, o iesire scurta in camp, traversarea unei zone care mirosea a oaie :)) toate acestea au fost detalii pe care mi le aduc aminte de la fiecare P.E. la care am participat pana acum. Adevarul este ca pentru acest concurs, care a avut loc in Baneasa, nici nu prea aveai ce alte locuri sa alegi - toate seamana intre ele :). Partea buna a fost ca a avut de toate - mici portiuni de single trail, zone generoase de depasire, teren uscat si segmente mocirloase, putin teren accidentat pe ici pe colo. Ca si grad de dificultate - relativ usor, intrucat nu a existat diferenta de nivel, nu au fost zone cu radacini, cioturi sau alte protuberante accentuate care sa iasa din pamant, astfel incat a putut fi parcurs de toata lumea.

Intamplari
La intamplari dragute trebuie sa mentionez reintalnirea cu toti acei sportivi frumosi si zambareti pe care ii intalnesc la majoritatea concursurilor - Ana, Andreea de la Bikersteam, Eugen Mihai de la VivaSport; am reusit sa schimbam cateva vorbe, cateva impresii sau pur si simplu ne-am salutat in trecere.

Tot la categoria intamplari dragute trebuie sa-l mentionez pe tipul care mi-a tinut de urat pe acea tura suplimentara pe care am facut-o eu (o sa ii aflati povestea ceva mai jos). Daca printr-un miracol citeste aceste randuri, vreau sa stie ca ii sunt foarte recunoscatoare ca m-a tinut de vorba astfel incat sa mai uit de durerea de spate care ma chinuia ingrozitor. O faza nostima acum, dureroasa atunci, a fost cand tocmai vorbeam despre SPD-uri si de cat de repede te acomodezi cu ele si ii ziceam ca i le recomand ca m-am obisnuit destul de repede cu ele.. imediat dupa aceasta discutie, m-am hotarat sa fac o pauza mica, de o intindere, sa imi relaxez spatele. Trag eu pe dreapta, incetinesc, el trece pe langa mine si se duce mai in fata, eu imi desfac piciorul drept si observ cu stupoare ca ma indrept vertiginos spre stanga, cu piciorul inca lipid de bicicleta. Bineinteles ca am cazut peste urmatorul biciclist, care venea usor din spate, intr-un amalgam de maini, picioare si biciclete. Noroc ca nu l-am accidentat saracul! A fost foarte de treaba si m-a ajutat sa ma desfac de bicicleta si mi-a dat o mana de ajutor sa ma ridic din maldarul de fiare :).

Tot cu el m-am mai intalnit pe traseu si s-a oferit sa-mi dea diclofenac, sa ma lase salele. :) A fost foarte foarte de treaba si la fel, am schimbat ceva vorbe pe drum, ne-am tinut de urat o perioada.

Daca eu am avut parte de un relativ noroc, la Victor a fost valabil contrariul. Un ghinion fantastic l-a urmarit ca un scaiete pe toata durata concursului. A inceput bine, era la un timp considerabil in fata mea, cand la un moment dat face pana - si mi-a povestit ca a stat la pana aceea aproape 20 si ceva de minute incheiate, timp in care, evident, l-a intrecut toata lumea, a pierdut pozitia pe care o tintise, l-am intrecut si eu si asa mai departe. A reparat pana intr-un final, pentru ca mai apoi sa mai faca o pana si apoi inca una. Pentru ultima cel putin, nici macar nu mai avea camera de schimb. Noroc cu un tip care i-a dat petice. A ajuns la ceva timp dupa mine, catranit pana la Dumnezeu, intr-un moment in care nu stiam inca ce sa fac - sa ma duc sau nu la organizator sa ii zic sa trimita pe cineva intr-o campanie de search and rescue. Mai bine ca n-a fost cazul. Victor s-a intors singur, un pic mai sifonat.. :)

Poze
 Traseul parea uscat si curat ca-n palma... la inceput!

 ....pentru ca mai apoi sa reapara obisnuitele balti si namoale cu care ne-au obisnuit concursurile din aceasta zona. Asa ca in zona inundata, m-am hotarat sa cobor. Nu aveam inca energia necesara pentru o adevarata baie de namol.

 Dar spre final nu m-am putut abtine.. Like a BUS!

 Multi fotografi, dar relativ putine poze, ori asta, ori le-a fost lene sa le mai incarce online in frumoasa zi de duminica :)

incununarea zilei de sambata 13 aprilie si prima medalie din 2013. 

Nemultumiri - au fost vreo doua-trei, mari si late, dar asa e la primul concurs. Tuturor li se intampla, mai ales ca nu a fost o intrecere intre 10 prieteni, ci a fost un concurs cu peste 500 de participanti,  asa ca trebuie sa fim intelegatori. Experienta vine cu practica, astfel incat sa speram ca in cateva concursuri (nu prea multe, pentru ca rabdarea trece repede) se vor perfectiona. Dar sa va povestesc momentele..

Tura in plus: Ei bine da! Am facut o tura in plus... si nu o tura in jurul blocului, sau de aici pana la paine, ci o tura completa de concurs, in conditii de concurs, o tura de 17 km. Initial, la categoria 2 feminin trebuia sa facem 51 de km prin padure, adica 3 ture de cate 17 km fiecare. La un moment dat, pe la mijlocul saptamanii, am primit telefon de la Riders Club ca datorita faptului ca evenimentele din ziua de sambata sunt multe si se vor succede destul de rapid, la feminin categoria 2 se vor face doar 2 ture si daca sunt de acord. (by the way, chestia asta mi s-a parut foarte tare, sa sune personal si sa anunte). Asa.. Am fost de acord, toate fetele de la categoria 2 au fost de acord, prin urmare, am ramas cu doua ture de cate 17 km. Buuun! Vine si ziua concursului unde am pedalat ca de obicei, cu gandul sa ajung cat mai repede la finish, fac doua ture, intru pe poarta si incep sa intreb in dreapta, in stanga daca aici se termina sau mai trebuie sa trec o data prin poarta, pe dupa gardul care separa sensurile - niciun raspuns, parca vorbeam cu peretii.. Ma duc la punctul cu voluntari de dupa poarta, ei trebuie sa stie mai bine. Intreb.. "aici se termina sau trebuie sa mai fac o tura, ca am facut deja doua" (de ce am intrebat asta, de ce, de ce)... "a.. trebuie sa mai faceti o tura!".. "sunteti sigura? ca la telefon mi s-a spus ca doar doua".. "da da, trebuie sa mai faceti o tura", vine o a doua voluntara sa o sustina pe prima. "esti sigura? e organizatorul aici? intreaba daca se mai face o tura". Dispare pentru cateva secunde pentru a reveni cu raspunsul la intrebarile mele.. "da da mai faceti o tura". Tunete si fulgere! Pierdusem deja 10 minute cu intrebarile tampite... si cu incercarea de a-mi reumple bidonul. "Doriti o banana, un pahar de energizant?" "Nu, as vrea apa." .."O banana, o ciocolata doriti?".. "Nu, vreau apa si vreau sa-l intrebi pe organizator daca mai fac o tura sau nu!"
Si am plecat in tura. Pe drumul de asfalt mai intalnesc doi volunari - "la feminin la categoria doi cate ture se fac?".. "trei ture"... "sunteti siguri??" "da da!".. "aveti cu cine sa vorbiti sa validati?" mai trec 5 minute in incercarea de a gasi un numar de telefon. Plec. Deja eram un car de nervi si vorbe fara de perdea curgeau in toate directiile la adresa organizarii. Pe drumul care coteste spre padure, vreo 3 voluntari.. "cate ture se fac la categoia 2 feminin?" "trei trei". Bine tata! Cand 8 oameni iti zic ca esti nebun, atunci bei limonada! Si m-am dus pe traseu, cu tot cu durerea oribila de spate ce ma chinuia deja de doua zile si care la concursul asta S-A ACUTIZAT! incat am zis ca arunc si bicicleta si tot. Am facut intinderi, am mers pe jos. Gizas!. Am ajuns din tura exact cand tipul de pe scena imi striga numele.. nu stiu de cate ori a facut-o dar a fost la fix :)) daca imi ratam propria "incoronare" cred ca ma tavaleam pe jos de ciuda.

Fotograful hiena - sau fotografii hiena ca au fost doi. La ultima tura cand nu-mi mai ardea de nimic din cauza spatelui neindurator, la mai putin de trei km aproape de final, doi tipi cu aparate foto in brate. "Grozav", mi-am zis, "inca o poza amuzanta de pus pe panoplie", cu gandul la figura lunga pe care probabil o aveam in acel moment. Dar nu!. "Du-te si tu mai cu viteza pe curba sa fac si eu o poza misto".. imi zice primul dintre ei. Trasnet! Ma prefac ca nu-l aud si ii dau mai departe in ritmul meu obosit si cu spatele meu intepator. Fac curba incet, al doilea fotograf acolo, da sa puna aparatul la ochi, dar il lasa in jos in secunda doi... "asta e viteza..", cu un aer oarecum scarbit. M-am enervat in momentul ala si l-am poftit sa-mi ia locul. N-am mai auzit in spate mare lucru.. niste rasete si vorbe aruncate in vant.

Fara voluntari in post - primele doua ture au fost ok, voluntari puzderie, unde nici nu te asteptai. La a treia tura in schimb, nici tipenie. Si nu, nu am fost ultima de pe traseu, au mai ajuns si dupa mine. Asta nu mi se pare ok, pentru ca daca i se face cuiva rau la un moment dat, sau se rataceste pentru ca nu stie sa se orienteze dupa semnele cursei.. atunci cineva va avea o problema majora.


Collectibles - pachetul de concurs a continut cateva bunatati printre care mi-au facut cu ochiul voucherul de reduceri de la BikeXCS si cel de la Corporate Sports, excelentii biscuiti cu vin si numarul de concurs cu cip. La final - medalia si cupa pentru locul 3, o geanta de voiaj, o cutie de cafea (pe care o va consuma Andrei cu bucurie, intrucat eu nu beau cafea), o sticla de sampanie (pe care o vom consuma impreuna :D) si diploma.

Concluzii - in mare a fost un concurs frumos, care ca majoritatea dintre ele, a avut o serie de plusuri si minusuri. Traseul a fost clar de prima evadare (acelasi stil, aceeasi padure, na!), se mai poate lucra pe ici pe colo la imbunatatirea serviciului oferit dar over all a fost ok. Probabil ca voi mai participa :)

Sa ne revedem la urmatorul :D

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 1

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 2