Poveste cu final neasteptat

S-a întâmplat pe drum spre Gălbinași. Este un traseu clasic de antrenament pentru mulți dintre bicicliștii pe care-i cunosc. Asfaltul este bun, traficul cât se poate de subțire și în general, în afară de centură, nu sunt intersecții mari care să te deranjeze atunci când vrei să tragi puțin mai tare de tine, să faci un schimb la trena neîntrerupt, să ții o viteză constantă și să-ți animi puțin sângele prin vene.

În tura în care am plecat ieri dimineață, ieșirea noastră din București a coincis fix cu traseul despre care vă zic. O zi minunată de toamnă extraordinar de caldă, frunze colorate prin copaci, doar un vârf de vânt lateral față dar care nu incomoda nicicum, soare rotund și un cer de un albastru infinit. Toate ingredientele la locul lor, vă zic!

Am trecut repede de zona centurii care-mi provoacă dureri continue de cap, am intrat pe drumul pe care trebuia să-l ținem până în Oltenița și în general mă bucuram de moment.

Fiind atât de frecventat de bicicliști (nu cred să existe zi fără vreo două-trei grupuri organizate care să treacă pe acolo), evident că și localnicii s-au mai adaptat. Nu se mai miră nimeni când trece câte un individ cu echipament mulat și o cască colorată pe cap. Mulți te salută, îți fac cu mâna sau întind câte o mână să bată cupa cu tine. Mai ales copiii! Se joaca ei ce se joacă dar te zăresc de departe, cu ochi de vultur și când te apropii se îngrămădesc repede pe stradă, unul în spatele celuilalt cu mânuțele întinse și gura până la urechi, să bați cupa cu ei. Foarte drăguț! Câteodată le răspund la salut, câteodată nu. Depinde cât de stabilă mă simt în momentul respectiv pe bicicletă, cât de obosită sunt, dacă e trafic, dacă e vânt, dacă! dacă! dacă! O mulțime de condiții la mijloc – de cazul meu zic.
Cred că trecusem de Plătărești când, într-una din localitățile din zonă, trei puradei s-au aliniat pe mijlocul șoselei cu brațele întinse și așteptând cu nerăbdare salutul obișnuit. Care, spre descurajarea lor nu a venit, dintr-unul din cele X motive enumerate mai sus. În schimb chiar i-am ocolit puțin pe micuți, să nu îi agăț cumva pe vreunul din ei în mers, să mai fac cine știe ce pocinog.

Nu trecuse și roata mea spate de ultimul dintre ei, când s-a auzit un glas de copchil, plin de năduf...
„Da` bate fă cupa!”

Atât!




Sursa foto

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Traseu Brasov - Sf. Gheorghe - Baile Tusnad

Traseu Baile Tusnad - Tg. Secuiesc