My second bike

Si iata-ma la aproape 4 ani de la prima mea bicicleta, ma aflu in postura fericita de a ma bucura de cea de-a doua minune a lumii - o cursiera!

Nu iti voi spune cat am asteptat una d-asta si cat m-am perpelit sa aleg ceva. Ideea imi incoltise inca din primavara lui 2014, cand am avut ocazia sa ma bucur de o cursiera de carbon Bianchi, usoara ca un fulg si vitezomana rau, alaturi de care am facut o frumoasa tura de peste 100km, cea mai lunga plimbare de pana acum.
Ana incepuse de ceva timp sa-mi spuna ca pe dirtbike.ro se gasesc multe modele de vanzare pentru inaltimea mea si ca nu o sa am probleme sa-mi gasesc ceva repede, ceea ce, sa fiu sincera, chiar s-a intamplat. Cu ajutorul ei si al lui Mircea, care a contribuit serios la buna alegere a minunatei, sunt azi cu frumusenia in sufragerie, dandu-ma cu parerea unde o mai agat eu si pe asta! Fii fara grija, deja mi-au venit vreo doua, trei idei. :)

Acum il astept pe dl. soare, cand mai doreste si mai pofteste sa-si faca aparitia, pentru ca am cele mai netede cauciucuri din galaxie, iar o iesire pe un asflat ud mi-ar pune cu siguranta niscaiva bete in roate.

Abia astept prima tura :D

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Pe unde ne-au purtat picioarele - Gaesti

Buzau - Lopatari si retur