100 de lucruri pe care le-am facut in 2010 - partea I

Poate te intrebi ce mi-a venit sa scriu astfel de randuri - ei bine mie mi se pare ca este cum nu se poate mai potrivit pentru aceasta perioada a anului, luand in calcul faptul ca suntem pe ultima suta de metrii a anului 2010 iar 2011 se prevede glorios de pe acum.

Pentru mine anul 2010 a fost plin de intamplari, nu a fost deloc plicticos iar daca stam sa facem un mic calcul, pot spune ca am facut cate ceva interesant, notabil sau macar demn de mentionat la fiecare 3 zile jumatate.

Ma gandesc ca 2011 ma va astepta cu bratele deschise, ma va ajuta sa reusesc sa termin o gramada din lucrurile pe care le-am inceput de anul acesta si sa incep si mai multe decat m-as putea gandi ca pot face.

Am inceput cu luna decembrie a anului trecut, dintr-un motiv oarecum lesne de inteles - anul in curs nu s-a finalizat inca :).

1. mi-am luat primul televizor notabil - o da! Andrei a venit cu ideea "mutantului" care troneaza in mijlocul camerei noastre de dimensiuni reduse. M-a intrebat o data, de doua ori, de trei ori, a patra oara am cedat - fie! si iata ca in jurul datei de 20 decembrie 2009, Mos Craciun s-a gandit sa ajunga mai repede la noi. Nici nu ne facusem inca bradul, dar asta nu a parut sa il supere in vreun fel.

2. mi-am scos prima masea de minte - prima si unica as putea spune, avand in vedere faptul ca oricum nu am toti dintii (nu pentru ca mi-ar fi cazut, ci pentru ca din diverse motive s-au gandit ca ar fi dragut din partea lor sa nu erupa.. din cate m-am documentat pe nemarginitul internet, "chestia" se numeste Anodontie - clasificarea mare- si mai precis - Hipodontie, care este o boala de natura genetica ce implica absenta unui numar variat de dinti, intre 1 si 6, dar a carei prezenta nu ma impiedica sa am un zambet larg de fiecare data cand am posibilitatea. Ma consider chiar cu motz - pe principiul cine mai e ca mine ) iar singura si unica masea de minte in cauza a iesit direct in os.. cu operatie, un pic de durere si o falca umflata, acum un an si ceva i-am spus adio inainte de a o cunoaste cu adevarat.

3. mi-am pus aparat dentar - un lucru pe care ar fi trebuit sa il fac cu mult timp in urma, dar totusi merg pe principiul ca mai bine mai tarziu decat niciodata (da stiu am numeroase principii, pe care in mare parte le veti gasi imprastiate in paginile mele.. cineva ar putea chiar scrie o carte despre principiile Meului, ma ofer ca sursa de inspiratie....). Brachetele stau si acum minunat de albe pe fiecare dinte in parte, legate cu un arc puternic ce imi da dureri dentare la fiecare vizita la medicul stomatolog (o data la cel mult trei saptamani pentru cei care nu stiu ori nu s-au obisnuit deja cu plecarile mele in goana in ideea ca IAR AM INTARZIAT.. ). Tocmai s-a implinit un an de cand mi l-am pus si se preconizeaza inca unul la fel de vijelios cu el. Prin urmare vom mai trai ceva timp in simbioza.. nu ca m-as omora foarte tare dupa asta, dar ce as putea sa-i fac..

4. primele mele elastice colorate pe dinti  - pentru ca tot suntem in ton, se potrivesc in acest cadru.

cam asa sunt si ale mele.. :)
Acest lucru am inceput a-l face in urma cu cateva saptamani cand le-am zarit intamplator la una din vizitele mele la stomatolog. Stateau acolo nebagate in seama.  Am inceput timid si mi-am ales o singura  culoare (roz pal mai exact), sa variez eternul alb/transparent pe care mi-l puneam tot timpul. Acum am ajuns la roz, mov si verde in acelasi timp.. Pana la urma vreau sa ma inveselesc si eu dimineata cand ma uit in oglinda :). 

Alaturi este o poza reprezentativa pentru subiectul de fata dar in care nu ma regasesc din simplul motiv ca nu am reusit sa-mi fac inca o poza decenta cu  acestea.. dar nu este timpul pierdut.


5. primul nostru brad - contrar perceptiei pe care s-ar putea sa o ai - ei bine nu! nu este primul brad pe care l-am facut vreodata ci este primul brad pe care l-am facut cu Andrei, acum un an pe 24 decembrie. Mereu in Ajun, va deveni o traditie. Si atunci ca si acum, am mers in Ajun sa le facem pe toate - sa cumparam brad, sa cumparam decoratiuni, becuri (am cele mai misto becuri, nu sunt din alea cu jocuri de lumini - nu le suport pe alea.. si sunt niste simple guguloaie, cu multa dorinta de a fi stele probabil). Tot in ajun anul trecut am facut si prima noastra salata de boeuf, carnaciori despicati, rosii umplute si mult prea minunatele oua umplute, alaturi de o salata de vinete geniala :P. (retetele sunt secrete imi pare rau, dar daca vreti va pot ajuta la un party sau doua..)


va urma..

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Atentie! Ma dau cu parerea:

Postări populare de pe acest blog

Pe unde ne-au purtat picioarele - Gaesti

Traseu Brasov - Sf. Gheorghe - Baile Tusnad

Trasee ciclism in Baia Mare