traseu de bicla - cota 2000 - piatra arsa - sinaia
Pe principiul - socoteala de acasa nu se potriveste NICIODATA cu cea din targ, asa si noi incheiam saptamana trecuta, cu gandul ca vom participa la competitia Emmendue din weekend si cu siguranta nu o vom rata. Situatia nu a mai stat foarte roz cand am vazut ca fondurile sunt relativ insuficiente si trebuie sa iti mai asiguri subzistenta pana peste o saptamana. Sa renuntam cu totul la bicicleta ar fi fost, poate, prea dur pentru psihicul nostru fragil de biciclisti (sic). Prin urmare, am abordat un traseu pentru care nu a fost nevoie sa platim taxa de participare. Ne-am asigurat singuri "punctele de alimentare" si dusi am fost.
Traseul despre care va vorbesc este destul de usor. Sa va explic ce si cum.
In primul rand iti iei bilet la telecabina din Sinaia pana la minunata cota de 2000. Bineinteles, doamna draguta de la casierie, care te va face sa pierzi o telecabina sau doua si te va umple de nervi prin simplul fapt ca NU ESTE ACOLO sa vanda bilete, iti va spune ca pentru bicicleta va trebui sa iei bilet de copil si ca dintotdeauna a fost asa, chiar daca noi stim ca nu este adevarat. Probabil ca si oamenii din telecabina vor comenta "pozitiv" la adresa bicicletelor ca "ce urca si astia cu ele ca oricum nu e spatiu". Dar nu este cazul sa pui totul la inima si sa te lasi demotivat de aceste nimicuri. Tu gandeste-te la drumul de dupa.
Prin urmare - am urcat cu telecabina pana la 1400 iar de acolo am schimbat pana la 2000. Ajunsi sus ne-au intampinat cei trei cutzulaineni grasani si parosi si foarte alintatori de picioarele mele si foarte tinatori de cald pe care i-am lasat in urma (i-as fi luat in ghiozdan sa ma infofolesc cu ei la frigul care era.).
Ca sfat - cand vreti sa mergeti spre piatra arsa de la 2000.. luati-o pe drumul de masina.. nu pe ala de picior ca noi (dah..). Noi am luat-o pe cel de picior, iar legatura existenta intre noi si biciclete s-a transformat in ceva organic, aproape material, si nu mai vedeam bicicleta ca pe un mijloc de locomotie ci ca pe un adevarat frate siamez, prins de spatele nostru ca o imensa piatra de moara (cara bike pana jos..). Si am carat..
Pana la 2000, din telecabina se vedeau nori grosi de ceata. Sus, nu am mai avut problema asta. Cerul noros era fara ceata, atmosfera oarecum clara. Asta pana la punctul in care trebuia sa urcam spre Piatra Arsa. Eram imprastiati pe 100 m distanta si am vazut cum norul de ceata inainta, ca un perete, pana ne-a cuprins si pe noi. Miscarea acestuia a fost destul de rapida si abia daca am avut timp sa reactionam. De abia il vedeai pe cel aflat la 5 m in fata ta, prin urmare zgomotele destul de puternice (adica zbierate si sunete de maimuta..) au fost necesare pentru a ne strange la un loc. Apoi a inceput urcarea - cand calare, cand pe jos.
La Piatra Arsa ne-am oprit pentru vreo 30 de minute sa mancam o portie de carnaciori de casa cu cartoafe si cu un ceai cald ( carnaciorii sunt putin picanti, asa cum imi plac mie si cartoafele au fost gustoase iar ceaiul cald m-a uns pe inima dupa frigul pe care l-am indurat pana acolo - pretul pentru toate este accesibil - 2 lei pentru un ceai/ciocolata calda, la mancare nu mai tin minte; pe langa asta, chelnerul a fost foarte de treaba. APRECIEM intotdeauna oamenii care ne zambesc si ne fac sa ne simtim bine :)..), apoi, da-i din pedale mai departe. Ceata nu mai era la fel de consistenta, in schimb, incepuse chiciura sa iti biciuiasca fata din cauza vitezei cu care puteai cobori (ar fi fost ideali niste ochelari de ski). Nu pot spune ca ma ajutau si cauciucurile pe care le vazusem prea tarziu cat sunt de tocite si bine stim ce pietre ascutite sunt pe sus.. Prin urmare viteza maxima de coborare pe platou a fost de vreo 30km/h - da stiu.. am fost captain slow al zilei..
Urcarile nu mi-au mai facut asa probleme ca anul trecut, cand am fost prima data pe acest traseu, ceea ce m-a facut sa fiu un pic mandra de mine.
De la intersectia ce uneste drumul forestier de la Piatra Arsa-Sinaia si drumul forestier spre lacul Bolboci - coborarea a fost mult mai usoara. Viteza prinsa a fost mai mare, fiind putin manata si de faptul ca nu stiam daca sunt sau nu ursi in zona. Si cum ursu e mai puternic ca mine, am decis in deplinatatea facultatilor mintale sa il evit pe cat se poate.
Toate au fost minunate in coborare pana la cabana Cuibul Dorului unde o cireada de catzelandrii voiosi s-au gandit ca ar fi bine daca mi-ar mai da inca un imbold sa ma misc mai repede si sa latre la mine si sa-si arate coltii minunati. Am depasit acest aspect si am ajuns prima la asfalt :) de aici - clasicul mers pe marginea drumului pe care il practicam cu totii frecvent, apoi indesat bicle dezmembrate in masina si plecat spre casa.
si am incalecat pe-o sa, si am spus povestea asa.
Traseul despre care va vorbesc este destul de usor. Sa va explic ce si cum.
In primul rand iti iei bilet la telecabina din Sinaia pana la minunata cota de 2000. Bineinteles, doamna draguta de la casierie, care te va face sa pierzi o telecabina sau doua si te va umple de nervi prin simplul fapt ca NU ESTE ACOLO sa vanda bilete, iti va spune ca pentru bicicleta va trebui sa iei bilet de copil si ca dintotdeauna a fost asa, chiar daca noi stim ca nu este adevarat. Probabil ca si oamenii din telecabina vor comenta "pozitiv" la adresa bicicletelor ca "ce urca si astia cu ele ca oricum nu e spatiu". Dar nu este cazul sa pui totul la inima si sa te lasi demotivat de aceste nimicuri. Tu gandeste-te la drumul de dupa.
Prin urmare - am urcat cu telecabina pana la 1400 iar de acolo am schimbat pana la 2000. Ajunsi sus ne-au intampinat cei trei cutzulaineni grasani si parosi si foarte alintatori de picioarele mele si foarte tinatori de cald pe care i-am lasat in urma (i-as fi luat in ghiozdan sa ma infofolesc cu ei la frigul care era.).
Ca sfat - cand vreti sa mergeti spre piatra arsa de la 2000.. luati-o pe drumul de masina.. nu pe ala de picior ca noi (dah..). Noi am luat-o pe cel de picior, iar legatura existenta intre noi si biciclete s-a transformat in ceva organic, aproape material, si nu mai vedeam bicicleta ca pe un mijloc de locomotie ci ca pe un adevarat frate siamez, prins de spatele nostru ca o imensa piatra de moara (cara bike pana jos..). Si am carat..
Pana la 2000, din telecabina se vedeau nori grosi de ceata. Sus, nu am mai avut problema asta. Cerul noros era fara ceata, atmosfera oarecum clara. Asta pana la punctul in care trebuia sa urcam spre Piatra Arsa. Eram imprastiati pe 100 m distanta si am vazut cum norul de ceata inainta, ca un perete, pana ne-a cuprins si pe noi. Miscarea acestuia a fost destul de rapida si abia daca am avut timp sa reactionam. De abia il vedeai pe cel aflat la 5 m in fata ta, prin urmare zgomotele destul de puternice (adica zbierate si sunete de maimuta..) au fost necesare pentru a ne strange la un loc. Apoi a inceput urcarea - cand calare, cand pe jos.
La Piatra Arsa ne-am oprit pentru vreo 30 de minute sa mancam o portie de carnaciori de casa cu cartoafe si cu un ceai cald ( carnaciorii sunt putin picanti, asa cum imi plac mie si cartoafele au fost gustoase iar ceaiul cald m-a uns pe inima dupa frigul pe care l-am indurat pana acolo - pretul pentru toate este accesibil - 2 lei pentru un ceai/ciocolata calda, la mancare nu mai tin minte; pe langa asta, chelnerul a fost foarte de treaba. APRECIEM intotdeauna oamenii care ne zambesc si ne fac sa ne simtim bine :)..), apoi, da-i din pedale mai departe. Ceata nu mai era la fel de consistenta, in schimb, incepuse chiciura sa iti biciuiasca fata din cauza vitezei cu care puteai cobori (ar fi fost ideali niste ochelari de ski). Nu pot spune ca ma ajutau si cauciucurile pe care le vazusem prea tarziu cat sunt de tocite si bine stim ce pietre ascutite sunt pe sus.. Prin urmare viteza maxima de coborare pe platou a fost de vreo 30km/h - da stiu.. am fost captain slow al zilei..
Urcarile nu mi-au mai facut asa probleme ca anul trecut, cand am fost prima data pe acest traseu, ceea ce m-a facut sa fiu un pic mandra de mine.
De la intersectia ce uneste drumul forestier de la Piatra Arsa-Sinaia si drumul forestier spre lacul Bolboci - coborarea a fost mult mai usoara. Viteza prinsa a fost mai mare, fiind putin manata si de faptul ca nu stiam daca sunt sau nu ursi in zona. Si cum ursu e mai puternic ca mine, am decis in deplinatatea facultatilor mintale sa il evit pe cat se poate.
 |
Toate au fost minunate in coborare pana la cabana Cuibul Dorului unde o cireada de catzelandrii voiosi s-au gandit ca ar fi bine daca mi-ar mai da inca un imbold sa ma misc mai repede si sa latre la mine si sa-si arate coltii minunati. Am depasit acest aspect si am ajuns prima la asfalt :) de aici - clasicul mers pe marginea drumului pe care il practicam cu totii frecvent, apoi indesat bicle dezmembrate in masina si plecat spre casa.
si am incalecat pe-o sa, si am spus povestea asa.
felicitari! :D am o singura nelamurire: cat a costat telecabina?
RăspundețiȘtergereapai telecabina pentru un adult cu un copil (cu 2 roti) a fost in jurul a 45 lei.
RăspundețiȘtergeredaca imi aduc exact aminte - 29 lei adult si 16 lei copilul.. :)