Câteodată, tot ce poți să faci este să le pui pe toate la rând. Cu liniuță. Sâmbătă spre duminică s-a dat ora înainte. M-am trezit cu noaptea în cap, dormită insuficient. M-am surprins mergând ca orbetele prin casă, fără noimă, repetând aceleași acțiuni pentru că uitam ce voiam să fac în camera în care mă aflam, din secunda în care pășeam pragul. Trezită târziu? Plecată și mai târziu. Nimeni pe străzi, lumină ioc. Zic să iau metroul, ajung repede, nu mă agit așa de dimineață, am și timp să mă trezesc până la gară. Cobor în subteran, poarta de acces pentru gabarit depășit era închisă. Chinuie-te pe poarta clasică. Intru în metrou, prima ușă. Mă așez cuminte într-o parte, să nu încurc traficul inexistent. Iese mecanicul din cabină, cu o figură gravă. Mă cântărește cu privirea și începe: „Domnișoară ( hehe! ), îmi pare rău să vă zic, dar trebuie să stați la prima ușa în sensul de mers. Că dacă eu plec cu trenul și nu vă văd că ați ieșit din vagon, fac altele mai grave” „O...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Atentie! Ma dau cu parerea: