Hoinar pe doua roti

Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog 2016. * Nu de mult timp m-am angajat pe postul de broker la AVBS Credit si prima mea zi de munca mi-a adus in primire si prima sarcina, care trebuie sa-ti spun ca nu este tocmai usoara – sa imi aduc aportul la cresterea vanzarilor pe segmentul de IMM al companiei. Pauza. Pe langa momentul firesc de panica ce m-a incercat cu prisosinta, asa cum ma incearca la fiecare noutate absoluta din viata mea, in scurt timp m-am recules si m-am pus cu burta pe planuit. Ce am inceput sa pun la cale? O minunatie de eveniment cu o campanie de promovare inclusa, o bomboana in toata puterea cuvantului! Mare parte din parcursul carierei mele a fost petrecuta in cadrul IMM-urilor, astfel incat am luat contact cu modalitatea de gestionare a unei afaceri, cu facturi, incasari, lipsa incasarilor sau lipsa totala a lichiditatilor exact cand ai nevoie de ele. Cred ca asa am invatat ce mult inseamna sa ai o linie de credit la indemana, pentru cheltuie

Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog 2016. * Sunt genul de om caruia ii plac vechile obiceiuri. Imi plac povestile de odinioara spuse la gura sobei pe intuneric si metodele traditionale de fabricare  a diverselor lucruri de care are nevoie omul pe langa casa. Asta nu inseamna ca resping minunile tehnologiei, dar parca tot trebuie sa pastrezi acolo, in produsul tau, in serviciul pe care-l oferi, un strop de suflet, cat sa-i dai viata. Altfel, unde ar mai fi FARMECul pe lume? Fusese o noapte lunga si mormaiam in barba in timp ce greutatea sacului imi apasa umarul drept. Bine macar ca se oprise ninsoarea si vedeam acum pe unde merg. Eu cu traditionalismul meu, sa tin mortis pe un frig ca asta de ingheata pietrele, sa cobor in casa pe horn. „Dar usa cea moderna ce are?” Ma intrebam singura si tot eu imi raspundeam. „Pai, nu e traditionala!” Am pufait cu naduf doar pentru mine, am aranjat mai bine sacul pe umar. “Mai da` greu mai este!” si mi-am privit mainile inghet

Umbla vorba aia veche, romaneasca, ce zice ca nu haina il face pe om. Tot timpul am fost de parere ca abordarea unui anumit stil vestimentar nu are capacitatea sa te defineasca in intregime pe tine ca persoana si nici nu te poate face un profesionist in domeniul tau de activitate, nu te face o persoana buna la suflet sau macar toleranta. Astea tin de felul tau de a fi, de ceea ce ai invatat si ai experimentat pe parcursul vietii. In schimb, cred ca felul in care te imbraci poate sublinia anumite trasaturi de caracter. Poti sa-ti dai seama foarte usor daca o persoana este de felul ei mai nazdravana, mai poznasa si pusa pe sotii de exemplu, din modul in care-si combina diversele elemente ce-i alcatuiesc tinuta, piesele speciale pe care le alege sau detaliile de care are grija sa nu lipseasca. In momentul in care-ti acorzi atentie si alegi piese vestimentare care iti avantajeaza caracteristicile fizice, creste si increderea in tine. Parca altfel pasesti, altfel graiesti si cu totul a

Avem trei puncte de plecare – mari si late: "Tara lui Andrei", "Ghid pe 2 roti" si "Adevaratii VeloPrieteni", alaturi de o mana de ajutor pe care o poti intinde chiar tu, cu cateva click-uri. In povestea de astazi, noutatea absoluta este reprezentata de „Ghid-ul pe 2 roti”, despre care o sa-ti povestesc in detaliu imediat. Dar vom incepe cu inceputul. AV Adevaratii VeloPrieteni sunt o asociatie ce promoveaza ciclismul si bicicleta ca mijloc de transport alternativ si militeaza pentru protejarea patrimoniului natural, cultural, istoric si turistic al Romaniei. Alaturi de ei am participat anul acesta la cursele de randonneur-ing, pe drumuri si trasee memorabile, pe care nu credeam ca o sa apuc sa biciclesc vreodata, pe distante incredibile si inconjurata de oameni dragi mie. Tara lui Andrei Multi au auzit, putini stiu cu adevarat despre ce este vorba cand spui Tara lui Andrei. Este un proiect de responsabilitate sociala, inceput acum vreo 4

Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog 2016. * Cand vine vorba de timp liber si de modalitatea de petrecere a acestuia, eu si Claudiu suntem in asentiment. Pentru noi, nimic nu se impleteste mai bine ca bicicleta cu calatoriile si dragostea noastra de libertate si aventura. Suntem pasionati de ciclism pana in maduva oaselor si nu lasam sa treaca week-end fara sa luam bicicletele de coarne si sa exploram locuri noi si frumoase, iar asta indiferent de anotimp. Bine.. mai putin atunci cand ninge. Nu de putine ori ne-am transformat in ghizi si am incropit vacante speciale pe bicicleta, pentru noi sau pentru prietenii nostri biciclisti. Daca ar fi sa ma gandesc doar la escapadele de anul acesta, cred ca sejurul Bucuresti – Alexandroupolis – Samothraki ( Romania-Grecia ) pe bicicleta a fost apogeul, cu cei peste 550 de kilometri ai sai, cu opriri peste noapte in pitorescul Veliko Tarnovo si in discretul Dikaia. Sau epopeea de 600 de kilometri in doua zile pana la mare

Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog 2016.  * Initierea Cum a fost prima mea intalnire cu mancare chinezeasca ? O experienta delicioasa, un nor de arome, texturi din cele mai diverse – iar eu usor traumatizata de sosul extraordinar de picant si iute ca focul pe care avusesem norocul si inspiratia sa-l comand. Parca ma luase careva la incins cu fierul rosu, de abia puteam sa ma tin relativ cuminte pe scaun si sa nu incep sa fac o scena chiar acolo, in mijlocul casei, unde ma aflam, cu toti prietenii alaturi de care facusem comanda, aliniati frumos de-a dreapta si de-a stanga mea. Alesesem o portie delicioasa, ce parea rupta din povestile de adormit gurmanzii ca mine – o rata in sos chinezesc, cu urechi de lemn, ciuperci proaspete, usturoi, ardei iute si tot felul de condimente chinezesti. Mancarea era foarte aratoasa si nu m-au speriat nici usturoiul si nici ardeiul iute, obisnuita fiind cu asa-zisul ardei iute disponibil pe la alte restaurante, astfel incat am comandat

Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog 2016.  * Abia astept zilele alea molcome de sfarsit de saptamana, leneșe si somnoroase nevoie mare, când ai grija de cu seara sa arunci undeva departe ceasul desteptator, sa tragi draperiile aproape complet si sa lasi doar o urma de geam prin care să pătrundă razele soarelui de duminică dimineață. În momentele astea totul parca se oprește în loc. Toata lumea sta cuminte, se recupereaza si savureaza putinele clipe de liniste pe care societatea moderna le permite fiecarui individ. Sunt exact acele zile de relaxare, in care stii ca nu poate fi vorba de serviciu sau activități casnice, nu ai obligatii sau indatoriri si tu si numai tu contezi, iar din acest motiv faci tot ce este omeneste posibil sa-ti acorzi cate un deliciu. De data asta ti-ai oferit un scurt tratament regesc, pentru o noapte, care a venit la momentul potrivit, dupa o saptamana incarcata, ceea ce-l face extraordinar de pretios. Cam cat o suta de vacante. Este u

Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog 2016. * Nu sunt chiar cea mai grozava boaba din pastaie cand vine vorba de potrivitul hainelor, asortarea diverselor obiecte vestimentare sau cautatul pieselor potrivite pentru tot felul de momente speciale. Mai bine-mi dai de mers 600 de kilometri cu bicicleta. Doar ideea ca trebuie sa ma indrept spre dulapul neincapator pentru a incepe sa studiez ce cu ce merge, ce culoare as vrea sa port azi, oare sa aleg fusta sau pantalon, sosete sau dres, geaca, hanorac, funda, esarfa, panglica si toate acele alegeri nenumarate pe care o femeie trebuie sa le faca inainte de a iesi din casa, ma obosesc nespus. Dar, chiar daca ma lovesc de „mici” impedimente in alegerea hainelor potrivite pentru diverse activitati si in general imi ia mult mai mult timp decat majoritatii sa incheg o tinuta de succes, ei bine! cand imi iese tinuta, parca sunt un alt om. Adevarul este ca piesele vestimentare care te avantajeaza, care te scot in evidenta ca in

Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog. * Stateam in pragul casei si ramasesem inmarmuriti. Traiam in Arkansas cu Maria de ceva timp. Aveam o ferma frumoasa si culturi bogate. Cat priveai in jur se intindea pamantul meu iar pe el se citea munca facuta in anul acela. Dar ceea ce se vedea deasupra campurilor intinse si manoase era de necrezut. Voiam sa ne miscam dar picioarele nu ne mai ascultau. Voiam sa spunem ceva dar cuvintele ne inghetasera in gatlejul uscat de spaima. Erau aici. Casa noastra se afla in mijlocul campului, cale de multi kilometri in toate directiile fata de prima asezare omeneasca. Astazi, pe 11 noiembrie 2016, noi nu aveam curent electric de mai bine de 48 de ore. Telefoanele erau complet descarcate. Nu aveam pe cine sa sunam, nu aveam cui sa cerem ajutorul si mai ales, nu ne puteam misca. Eram aproape ca acele caprioare care, in puterea noptii, sunt orbite de farurile unei masini si in loc sa fuga mai departe raman tintuite locului, prada unei l

Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog 2016. Acest text este fictiune, orice asemanare cu persoane sau situatii reale este pur intamplatoare. Poate.  J * Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la tinerete, adica la perioada situata intre 23 si 30 de ani, imi vine in minte imaginea mea la peste cele 83 de kilograme, micile dureri de incheieturi pe care incepusem sa le am si suflul greoi pe care-l capatam la fiecare activitate ceva mai intensa. Sunt o femeie inalta. Am peste media populatiei de sex feminin din Romania. 1.80 nu este chiar de ici de colo, dar in acea perioada, cele 83 de kilograme erau cam multicele chiar si pentru inaltimea pe care o am. Tin minte ca momentul de cotitura, in care m-am decis sa fac totusi ceva cu corpul meu, a fost marcat de o vizita la parinti, cand i-am adus mamei o pereche de blugi de-ai mei, ceva mai uzati, sa mestereasca ea ce vrea din ei.  Mama, femeie la vreo 50 de ani la vremea aceea, a luat perechea de pantaloni, s-a

Text inscris in competitia Superblog. * Citesc sa ma relaxez. Citesc sa-mi golesc mintea de problemele de peste zi sau de gandurile obscure si negre care ne cuprind pe toti in anumite momente si sa o pot umple cu o alta lume, cu alte persoane, un alt mediu, o lume in care eu sunt un observator ce poate sa intoarca povestea pe toate partile, sa o citeasca si sa o reciteasca din toate unghiurile. Se intampla sa pun mana pe o carte si sa ma apuc sa o citesc acum, dar sa nu stiu cand o mai termin si sa imi dau seama dupa foarte multe pagini ca am uitat complet ca sunt in mijlocul saptamanii iar a doua zi dimineata, la 6:30, ceasul suna trezirea. „ Ah! Mai am o jumatate de ora de somn .” Nu ma deranjeaza. Imi place sa ma rup de realitate in felul asta. Nu sa fug de ea, ci doar sa ma rup pentru cateva ore sau cateva zile, in perioadele foarte stresante. Ma ajuta sa fac fata cu succes in toate celelalte activitati pe care le am in plan. Si pot spune ca am un program destul de incarcat. S

Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog 2016. Acest text este fictiune, orice asemanare cu persoane sau situatii reale este pur intamplatoare. * Blugii sunt prima alegere din momentul in care fac ochi dimineata si deschid larg usile dulapului meu de haine. Fiind o fire mai baietoasa si caracterizandu-ma un stil de viata ceva mai agitat fata de cea mai mare parte a populatiei de acelasi sex, consider ca pantalonii din denim imi confera acea libertate de miscare de care am nevoie zilnic, “asortandu-se” foarte usor stilului meu usor anarhist de a ma imbraca. Prin urmare ii iau cu mine oriunde – la serviciu, in vacanta, la treaba sau in orice alt loc unde nu este impus un black tie. Pentru serviciu de exemplu, am doua perechi de blugi – unii drepti si unii skinny , care, alaturi de camasile sau tricourile potrivite, se muleaza pe toate tipurile de activitati pe care le am de facut in zilele respective. Ii potrivesc astfel si pentru o intalnire mai importanta, cu panto

Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog 2016. Acest text este fictiune, orice asemanare cu persoane sau situatii reale este pur intamplatoare. * Faataaaa!!! Stai sa-ti povestesc!" Vocea ei se auzea limpede si cristalina la celalalt capat al firului. Nu mai vorbisem cu Cristiana de peste trei luni si intotdeauna cand ne auzeam dupa o asa lunga perioada de timp, era musai un prilej bun sa depanam intamplari si tot felul de situatii prin care ne aflasem in intervalul de timp trecut. Cristiana era cea mai vesela si plina de viata fiinta pe care o cunosteam. Orice s-ar fi intamplat, bun sau rau, gasea exact acel punct pozitiv si de acolo rasturna toata situatia in ceva pozitiv ca ea. O admiram pentru optimismul si pofta ei de viata. "Ia zi-mi! Ce ai facut, ca sigur ai facut tu ceva". "Pai sa-ti povestesc. Stii ca ti-am zis ca aveam probleme mari la job. Era atunci in perioada aia cand abia fusese preluata firma, era alta conducere, o situatie incerta. Nu s