Hoinar pe doua roti

Zilele astea este o plăcere să mergi cu bicicleta la muncă. Frumos și călduț afară, culorile toamnei, briza ușoară de dimineață, aglomerația din mijloacele de transport, sudalme și claxoane de la un capat în altul al străzii, toate te îmbie să iei bicicleta de coarne și să pleci unde vezi cu ochii. Ieri. Am plecat dis-de-dimineață cu gândul să ajung devreme la birou. Am întârziat. Mai aveam de făcut un comision, apoi traseul meu clasic spre serviciu e ușor ocolit astfel încât să evit zonele în care nu-mi face foarte mare plăcere să merg cu MTB-ul cel cu coarne late, așa că ajungerea târzie la birou nu m-a mai mirat nicicum. Am luat doar un tricou cu mânecă scurtă și bine am făcut, căci vremea a fost caldă de la primele ore. Mâinile libere, răcoare prin plete, zâmbet pe figură, regina șoselelor. Am pedalat cu spor toată bucata aceea de pe la Piața Muncii, unde șoferii au obiceiul să apese pedala de accelerație.. Am ajuns cu bine pe Decebal. Uite un trotinetist, uite un bic...

Se întâmplă ca în unele dimineți să mă trezesc suficient de devreme cât să ies la alergat. O jumătate de oră de dezmorțire prin IOR, cât să-mi pun sângele în mișcare și să mă pregătesc pentru o nouă zi. Spre surprinderea mea, astăzi s-a nimerit să fie una din acele zile în care somnul nu mă trage înapoi sub pătura caldă, așa că m-am trezit odihnită și cu mai multă energie ca de obicei. „Perfect!” mi-am zis. * Este un nene pe la vreo șaizeci și ceva de ani. Îl văd în fiecare dimineață în care mă trezesc suficient de pornită să ies din casă și să merg până în parc la zburdat în jurul lacului. Îl știu din vedere din urmă cu mai bine de doi-trei ani, când mă mai găseam ocazional la câte o alergătură, cât să nu uit cum se face și trebușoara asta. Dar na, știi cum e! L-am văzut azi o dată, peste o săptămână încă o dată, peste vreo alte câteva zile iar o dată și iată că mă obișnuisem cu prezența dânsului. Nu știu să fi făcut vreodată vreun gest de recunoaștere vreunul dintre noi, ...