Postări

Retrospectiva sportiva asupra lui 2020

Imagine
  Ce să zic! 2020 mi-a văzut avântul, m-a întors pe călcâie și m-a azvârlit cât colo cu tot cu planurile și gândurile mele de a face treabă, ca să mi le bag pe toate acolo unde nu bate soarele. Aproape că i-ar fi reușit dacă nu mă mobilizam serios, că doar nu era să las o pandemie să mă facă să las ca viața să treacă molcom pe lângă mine. Am lăsat să treacă zilele astea de după Revelion în ideea să se stabilizeze toți cei kilometri acumulați de-a lungul anului trecut ( ca atunci când se decantează particulele aflate în suspensie în lichid sau salata de boeuf de după sărbători ) și mi-am făcut calculele statistice, pentru ca subconștientul meu să mai aibă un punct pe lista sa de subiecte de interes asupra cărora să-și asvârle atenția. Asta înseamnă că mai am un subiect care să mă ajute să procrastinez..  Astfel, pentru anul ce-a trecut sunt minunata posesoare a unui număr de 6.526,2 kilometri, străbătuți prin țară sau pe lângă, de pe la toate sporturile pe care le-am practicat și includ

Dintâiu

Imagine
Și poate că nu este chiar 1 Ianuarie. Sau 2. Dar 3 Ianuarie este o zi la fel de bună! Pe întâi eram prea cu capsa pusă după somnul puțin, mâncarea delicioasă și alcoolul îndestulător pentru a mă prezenta lumii în modul prietenos. Pe doi eram încă molcomă după întâi, dar tot am reușit să înfrâng lenea și să ies din casă pentru o tură scurtă cu bicicleta, cale de vreo 65 de kilometri, care au părut mai degrabă 600. Asta a fost exorcizarea! Pe trei este cu totul altă treabă! Am făcut ochi dis de dimineață, nu așa de greu ca-n ultima perioadă, m-am bulbucat toată de cum a sunat ceasul și m-am rostogolit spre plimbarea cu bicicleta la care mă gândeam cu poftă de când am intrat in 2021. Au ieșit 16 kilometri.. Da, a plouat tot drumul. De când am ieșit din bloc și până când am aterizat în fața scării. 🌈 Nu, nu mi-am luat echipamentul water/noroi proof pentru că am zis că n-are rost prin oraș. Pe principiul „ Ce se poate întâmpla? ”  Da, mi-am luat blugii, pentru că legenda spune că

Campioana olimpica

Imagine
Ieri a fost zi de alergare. Am ieșit conform planului ( de care nu mă țin eu de felul meu ca să fiu sinceră, dar el este acolo făcut, doar să am grijă să-l iau în considerare ) să fac o tură puțin mai lungă, un ocol de parc prin locurile pe care obișnuiam să le bat la pas grăbit înainte de lockdown. Zis și făcut. M-am pregătit rapid și m-am azvârlit pe ușă afară cât de devreme s-a putut, cu direcția IOR. Nu stau să-ți povestesc despre cât de greu mi-a fost să fac ochi dimineața, cum m-am mobilizat până la urmă de parcă intrasem în priză, cum a fost drumul până acolo, câți oameni pe stradă, pietrele din caldarâm sau câți cățelaineni drăguți la aer. În schimb, trebuie să-ți precizez că a fost bine. A intrat chiar bine! Cu miros de trandafiri și iasomie. Dădusem deja roată parcului și ajunsesem pe la vreo șapte kilometri și puțin, iar ăsta era semnul că trebuie să mă îndrept ușor spre casă. Nu vânam o cifră rotundă, ci doar puțin mai mult de cei cinci kilometri cu care î

A doua saptamana

Imagine
Da știu, știu, asta trebuia să apară pe luni-marți pentru săptămâna trecută, dar teoretic nu am trecut încă pragul celei de-a treia săptămâni de #lockdown, prin urmare mă încadrez cât de cât în " sfertul academic " al poveștii. Pot spune cu mâna pe inimă că zilele trec de parcă nici n-ar fi, sfârâindu-le călcâiele ca după un sprint sănătos. Nu știu cum au alții timp să se plictisească. Eu n-am timp nici să respir mai adânc sau să merg molcomă acolo unde până și împăratul merge pe jos și stă cu orele, că joacă sudoku pe telefon până îi amorțesc picioarele. De împărat vă zic.. 😋 De când am intrat în perioada aceasta de glorie, care va rămâne cu siguranță în poveștile de istorie ( rime!! ........), am avut mult mai multă activitate la serviciu, chestiune de care nu mă plâng, sinceră să fiu. Ba chiar mă bucur masochistic pe interior, pentru că am încă un loc al meu unde să muncesc și care-mi aduce un venit bunuț, spre deosebire de foarte mulți alții care nu au acest noroc.

Prima saptamana

Imagine
Nu are rost sa spun mai multe sau sa comentez despre ceea ce se intampla acum in jur. Au spus-o altii prea bine inaintea mea, inca o spun si fiecare interpreteaza cum considera mai bine ceea ce transmit autoritatile. Tocmai a trecut prima saptamana de cand s-a declarat starea de urgenta in Romania. Cred ca este a doua stare de urgenta declarata in cursul vietii mele. Prima, daca nu ma insel, a fost pe vremea mineriadei daca imi aduc aminte corect. Poate ca o sa si caut informatia in negura istoriei, sa ma lamuresc. Doar ca fapt divers. Lucrurile s-au schimbat dramatic fata de ceea ce fiecare dintre noi considera normal cu nu mai mult de o luna in urma. Organizarea lucrurilor, starea de tensiune, stirile alarmiste, incertitudinea cu privire la zilele urmatoare - toate incep sa devina noul normal.  Oamenii incep sa reactioneze diferit, lucru care mi se pare intrucatva logic, pentru ca fiecare este diferit si face fata altfel stresului provocat de schimbare. Ceea ce este sigur e

Prima zi de primavara

Imagine
Colorați, cu gura până la urechi și plini de neastâmpăr - așa ne-am găsit duminica trecută, de 1 martie, vreo sută treizeci-patruzeci de cicliști, dornici de aventuri noi pe două roți. Ne-am înscris din nou la seriile de ture de primăvară, doar-doar ne-am motiva cu toții să începem dezmorțirea pentru noul an. Cum-necum ne-am gasit șase la start - eu, Claudiu, Cristina, Marian, Ionel și Cosmin. Pornitul e alene, dar adevărul este că dacă reușești să te pui în mișcare, restul e inerție și treaba merge de la sine. Și cum îți ziceam, am început molcom, cu un cincizeci de kilometri și un pic primprejurul capitalei. Ce să zic - mai mult am stat decăt să pedalez. Mergeam paisprezece kilometri- pauză. Un hihi, glume, povești, salutări celor de pe drum, întins de oase ( că sunt și înțepenite și ruginite așa ) și apoi pornește iară. Încă un opt kilometri - punct de control. Deci iar pauză. Cu suc, cu lălăială, căscat gura, salutări, cunoscuți, prieteni, încurcatul traficului în

Just do it later

Imagine
Mi se întâmplă și nu de puține ori, să renunț pe ultima sută de metri la un antrenament programat sau o tură organizată, chiar dacă stau cu nerăbdare până în ultima clipă și aștept cu interes venirea momentului când voi ieși în sfârșit pe ușă afară, să plec să-mi întâlnesc sinele lenevitor la antrenament, sau să mă văd cu prieteni și cunoscuți la tură. Uite de exemplu destul de recent. Ajunsesem acasă cu chef de ieșit la alergat. Adevărul e că modul în care se desfășurase întreaga zi ajutase la sporirea dorinței de dus unde văd cu ochii, plus că efortul fizic pune în general puțină ordine în gânduri și alungă stresul de peste zi. Colac peste pupăză, mă găsesc și într-o perioadă de acumulare kilometri - alerg mult și molcom, asta după ceva timp de repaos aproape complet, după o accidentare mai nasoală de pe la mijlocul lui decembrie. Mă îmbrăcasem deja cu echipamentul pregătit de cu o seară înainte, căutam ceasul prin casă și centura de puls și cred că acela a fost momentul în c

Tura de vineri

Imagine
Cred că totul pleacă de la mobilizarea de dimineață. Dacă nu reușești să te compui încă de la primele ore ale dimineții, cu greu pornești apoi să faci ceea ce ți-ai propus. Iată că totuși vineri, în prima zi  liberă a anului, am izbândit. Voiam să fac într-o singură zi tot ce se putea face - administrative, puțină muncă de birou, puțină plimbare cu bicicleta, ce să mai zic! Tot! Așa că ora să se fi făcut aproape două când în sfârșit am ieșit din casă. Soarele fusese atrăgător încă de când a făcut ochi de după blocurile din Dristor, dar na! oboseala din timpul săptămânii, treburile, pregătirea bicicletei și tabieturile de zi cu zi te țin în general captiv până la ore mai înaintate. Trebuia să mă întâlnesc și cu un amic să îl rezolv cu o urgență așa că nu am zăbovit. Cum le-am văzut pe toate gata, am ieșit val-vârtej pe ușă cu tot cu bicicletă în spate, urmând să vină și Claudiu în scurt timp. În primul rand mi-am uitat casca. Dacă îți vine să crezi. 😐 Nu făcusem bine primii pa