Hoinar pe doua roti

30 aprilie. Zi liberă pentru bugetari, elevi, studenți și majoritatea persoanelor cu domiciliul în sau care tranzitează Bucureștiul într-o zi normală. Este una din puținele zile perfecte pentru mers cu bicicleta la muncă, unul din visele alea devenite realitate. Am stat singură la semafor la Unirii, la oră de vârf. Singură! Nu tu roată de mașină cât vezi cu ochii. La fel și la Piața Națiunilor Unite. Pustiu-pustiu. Mai că auzeam vrăbiuțele în copaci. Și uite așa află omul că naveta înseamnă câteodată și relaxare completă, nu numai stare de tensiune - dacă vine o mașină și dă peste mine că nu se uită și vorbește la telefon, ba prea multe claxoane, isterii în trafic, ambuteiaje sau fum. Câteodată, naveta este doar pentru tine, bicicleta ta și șoseaua pustie. Și pentru rotocolul ăla extra făcut prin parc. 😊

Și asta se întâmpla nu cu mult timp în urmă, să tot fi trecut vreo trei săptămâni de atunci, chiar înainte ca Iepurașul de Paște să se lovească de Moș Crăciun și să ne răstoarne în traistă comanda dată peste mări și țări, lăsându-ne într-o stare de teribilă expectativă. * Ok, ok! Și poate că există perioade mai lungi sau mai scurte când mă las purtată de valul evenimentelor și nu mai scriu cu zilele. Dar asta nu înseamnă că stau cuminte acasă. Departe de mine acest gând! Fie că-i bicicleală, alergare sau pur și simplu o plimbare frumoasă sub clar de lună, toate își unesc forțele și contribuie la acel deja celebru stil de viață sănătos, cu multă mișcare și presărat pe alocuri cu delicii culinare. Sâmbăta trecută, bine... să fi fost acum vreo două sâmbete, chiar înainte de Paște, am avut programată cu ceva timp înainte, o drăguță de clasică de Snagov.  Cum drumurile noastre nu au fost puține de când s-au dus zăpezile, iar timpul frumos a început să bântuie din nou pe...

Mâine dimineață ne trezim devreme. Când ceasul va suna ora patru, iar cucoșul abia se va întoarce în somn de pe o parte pe alta pe craca preferată din coteț, ei bine atunci ne vom bulbuca noi ochii și vom începe echiparea pentru o noua aventură pe câmpiile betonate ale patriei. Ne așteaptă o serie de câteva sute de kilometri, prieteni și cunoscuți, soare cu ceva dinți, probabil strat de bronz nou, o țâră de vânt și toate astea alături de niscaiva durere acolo unde nu bate soarele. Pare-mi-se că nu ne-a ajuns weekend-ul ce tocmai a trecut. Masochismul e în floare. Nu-i nimic. O viață ai, vorba aceea. În altă ordine de idei, m-am gândit să-ncep de azi să las aici câte o vorbă de duh zilnic, timp de o săptămână, să vedem unde ne duce asta. Măcar nu am început de la 1 luna următoare, sau de luni. Să nu ne impacientăm. Minunile țin trei zile.

Se vede că a venit primăvara! A fost unul din weekend-urile acelea pline ochi de evenimente, care mai de care croite să-ți bucure ochii și inima. După ce cu o zi în urmă ne-am delectat simțurile cu frumusețile patriei, vremea grozavă, prietenii dragi, dar și cu drumurile de după iarnă, presărate pe ici, pe colo cu câte o chiftea de șofer, duminică am schimbat macazul spre alergare. În urma micii  accidentări de săptămâna trecută, nu mai aveam mari speranțe nici măcar că o să termin proba de cros. Adevărul e că atunci cand am călcat șui ( bine.. călcat e mult spus, că stăteam pe loc în casă ), pe lângă durerea ce însoțește scrântelile de gleznă, s-a auzit și un trosnet răsunător, de mi-am și zis pe moment că ” fii atentă că până aici ți-a fost ”. După un moment sensibil, în care ochii mi s-au umplut de lacrimi, am tras aer în piept și am început să mă mișc ușor prin casă, atentă la orice denivelare ce ar fi putut sta între mine și bunul meu pat în care să zac fericită....

După ce sâmbătă am reusit din nou performanța de a-mi da peste cap mult prea gingașa glezna dreapta, stand desculță, pe covorul din baie si in timp ce ma intindeam spre geam sa-l inchid, iata-ma acum, la 3 zile de la eveniment, cu soarele sus pe cer, cu vreo 13 grade în termometre si o ușoară scranteala suplimentara, cum balesc la o alergare sau macar o tura scurta cu bicicleta. Câtă dependență creeaza mișcarea! Nu am mai facut nimic de câteva zile bune și simt cum mai ca ma perpelesc stand locului, ca pestele pe uscat, in asteptarea unor zile mai bune. O sa va povestesc in schimb de o minunată găselniță numai bună pentru ostoit de glezne de oameni cascati din fire - Ketospray. Este vorba de un spray cutanat antiinflamator care se utilizeaza pentru tratarea durerilor locale obtinute in urma traumatismelor din activitatilor sportive, tendinite, luxatii si alte asemenea.  Foarte important este faptul ca inainte sa-l folosesti, chiar daca este un spray, trebuie sa vorb...

De cum am făcut ochi dimineața și până când m-am îndurat să mă ridic din patu-mi cald și de lângă my significant other și mâța flocoasă, mi-am zis că azi o sa rup gura târgului. Always start big, I always say! Nu mi-a ieșit, dar tot m-am simțit bine. Mi-am plănuit în mod tainic vreo cincisprezece kilometri și din momentul în care am pus botoșul de alergare pe caldâramul nu foarte fierbinte din fața blocului, pot spune că nu am fost foarte sigură că-i și voi duce la capăt. Simțeam oboseala de cu o zi în urmă, când am gonit ca vântul și ca gândul cale de vreo 100 de kilometri, grație nevoii imperioase de viteză pe care o traiesc de fiecare dată când mă aflu călare pe murgul meu negru cu verde pe tărâmuri bine betonate ale patriei. Mi-am păcălit mințile ieri că eu NU voi alerga cincisprezece kilometri, ci doar am ieșit așa, puțin în parc. Până la urmă hei! Ce înseamnă cincisprezece kilometri. Distanțele, ca și timpul, sunt chestii relative. Așa că m-am auto-dus cu zăhărelul. Urm...

Am plecat duminică dimineață din București, încă dinainte să răsară soarele. Planul pentru ziua asta era simplu. Un traseu lejer de iarnă până la cabana Curmătura și înapoi, cu plecare ceva mai sus de Zărnești, până unde ne putea duce autocarul somnoros. Sunt multe de spus si despre drumul ăsta, doar că simți câteodată nevoia să stai, să rumegi și să întorci pe toate părțile un moment, o întâmplare, un drum sau o priveliște dintr-o zi frumoasă și să-ți pui deoparte acolo doar pentru tine toate cele pe care le descoperi, iar din când în când, să mai scoți câte un strop din frumusețea aia și să o oferi și altora să se bucure. * Abia când am ajuns pe la vreo zece metri de cabană mi-am dat seama că eu am mai fost pe acolo, acum mult timp, într-o altă viață, urcând pe Valea Crăpăturii din Zărnești. Aceea fusese prima mea ascensiune ceva mai prăpăstioasă și cred că era chiar prima drumeție din viața mea de adult, neplimbat foarte mult pe cărări de munte. Drumul pe care l-am u...

Numai de ieșit din casă nu-mi ardea mie ieri, în jurul orei 10 când am făcut ochi, după bunul obicei din zilele de după turele de anduranță pe bicicletă. În ceste zile de iarnă îndoielnică cu vreme rece, fără soare și fără zăpezi, doar cu timp neguros, de parcă nici să dezlipesti ochii dimineața nu-ți vine, darămite să te ridici din pat, să-ți pui botoșii de alergare și să o zbughești pe ușă afară tocmai când i se pune cerului pata să lase să mai cadă și ceva picuri de ploaie că na! n-a mai făcut-o de mult, e o treabă care cere o mică doză de curaj. Și nebunie. Ei bine, într-una din zilele astea, când nici pământul nu se revoluționează în jurul soarelui, am găsit motivația să ies și să-mi târăsc efectiv picioarele în spinare cale de vreo șase spre șapte kilometri prin drăguțul de parc din apropiere. Mare mi-a fost mirarea zău când am constatat cu uimire că nu mă voi prăbuși pe piatra cubica din pricina oboselii și a lipsei de zel și chiar voi reuși să fac o tura de lac în co...

"În viață, orice s-ar întâmpla, important este să treci peste."   Gică, șofer de buldozer * Ne-am înscris la #RoRRtY la începutul lui 2018 și chiar în penultima zi a Gerarului am făcut brevetul de 200 de kilometri, minimul pentru completarea ăstei serii de ture de anduranță. Am avut noroc de vreme bună de ianuarie primăvăratic, cu vreo 15 grade maxima în termometre și ocazional câte un vânt din spate. Asta când nu bătea din față. 😔 Am avut vânt din față, din lateral dreapta, din lateral stânga, față dreapta și față stânga, iar când lucrurile începeau să surâdă și pe strada noastră, mai adia nițel din spate. Orice tură vine musai la pachet cu o serie de evenimente notabile și crede-mă când îți zic că și  #RoRRtY   de ianuarie a avut destule. În primul rând, întâlnirea de la La Partid cu cei doi Cristi și Mexicanul, în condițiile în care noi credeam că suntem singurii moțați care si-au luat liber în bună zi de marți, în mijlocul săptămânii, pentru a se ...

Luna ianuarie s-a încheiat cu prima alergare organizată a anului, pe întuneric și de-a-ndoaselea ceasului, pe bătătoritele pământuri ale Politehnicii, la binecunoscutul Gerar. Cei 21 de kilometri s-au simțit excelent! De când am pus botoșii de alergare și până când i-am scos noaptea cand am ajuns într-un sfârșit acasă, totul s-a simțit cum nu se poate mai bine. Sau am făcut eu ca lucrurile să se simtă excelent 😋. Anyway! Încălțătorii au avut parte de cea mai lungă activitate de până acum și s-au comportat cum nu se poate mai bine. Nu m-au strâns, nu m-au ros, modul în care-mi prind acum șireturile face ca vârfurile degetelor de la picioare să nu se mai bată de capătul pantofului, de unde rezultă că nu mă mai dor ( sau nu mă mai dor așa tare ) degețelele după o alergare lungă și, sper eu, ca nici unghiile mele frumoase să nu se mai înnegrească și să plece în rai. De îmbrăcat, m-am îmbrăcat bine. Temperatura ridicată de afară ( relativ la faptul că suntem totuși în plin sezo...