Smile!

Umblă vorba cum că marțea aleargă cu trei ceasuri rele în coadă. Nu prea cred eu asta, dar, pentru a ne feri de orice necazuri, am zis să încep ziua cu o poveste bună. Trebuie să-ți zic din prima că povestea asta nu e a mea. Pățania mi-a fost povestită de un coleg de serviciu, ce-mi împărtășește pasiunea pentru bicicletă, chiar și-a achiziționat de curând una și se bucură ca un copil de fiecare drum făcut, chit că vine cu bicicleta spre muncă sau o folosește pentru loisir.
Cât e vreme bună, colegul Vicențiu s-a hotărât să îmbrățișeze acest mijloc de transport, întrucât are mai multe șanse să ajungă din punctul A în punctul B al capitalei, fără prea multă bătaie de cap și într-un timp decent. Total de acord! Cred că și tu dragă cititorule, în situația în care deții un permis de conducere și ai și un automobil în dotare, știi că pentru a ajunge la o ora de vârf din Dristor de exemplu și până în City of Pipera, îți ia cel puțin vreo oră jumate-două, drept pentru care mai bine îți bagi picioarele,  și arunci cheile de la mașină și mergi cu metroul. Asta dacă nu ai probleme cu a te simți ca o sardină printre corporatiștii navetiști. Și cum orele 9 dimineața și 6 seara sunt orele de check-in/check-out pentru vreo 80% din populația Bucureștiului (o estimare grosieră, evident).. Well.. You do the math cu privire la trafic și aglomerație în general.
Probabil iadul e mai aerisit.
Dar să revenim la colegul Vicențiu.
Colegul Vicențiu e molcom de felul lui, în sensul că e om bun și blajin, care nu pare să se supere foarte ușor. A venit într-o zi cu bicicleta, cum bine obișnuiește în ultima perioadă și ne întâlnim la birou.
"Să-ți povestesc ce mi s-a întâmplat în trafic." îmi zice ușor impacientat, dar nu în sensul rău. Părea mulțumit. Eu când aud de alăturarea traficului cu întâmplări, gândul îmi zboară invariabil numai la chestiuni nu foarte vesele, de obicei incidente destul de neplăcute, cu tot felul de urmări, care mai de care.
"Ce s-a întâmplat?"
"Păi să-ți zic."
Și-ncepe și-mi povestește cum se bucura de vremea frumoasă și mergea fără griji prin zona Universității unde, pe partea dreaptă, lângă Intercontinental, este o zonă frecventată de taximetre. Mergea pe marginea șoselei, respecta regulile de circulație (are și carnet de șofer) și semnaliza schimbarea direcției de mers. La un moment dat, aude claxoane nervoase și neostoite de undeva din spate. Se întoarce și vede un taximetrist care se agita ca o furtună, cu client în mașină, iar șoferul îi făcea de zor semne și arunca vorbe numeroase cu privire la bicicletă, biciclist și mers pe trotuar. Standard. La care Vicențiu se apropie de respectivul și cu vocea puternică și clară ce-l caracterizează îi zice "Eu cred că tu nu ai avut bicicletă când erai mic" și pleacă. Taximetristul s-a oprit interzis din ceea ce făcea, iar clienta din spate a izbucnit deodată într-o cascadă nestăvilită de râsete sonore și colorate, bun prilej pentru ca șoferul vehiculului să se întoarcă ușor înțepat spre dânsa și să-i aplice o privire nu foarte prietenoasă, cu ochi mici sfredelitori.
Lucrurile au decurs bine mai departe, fiecare mergând pe drumul lui unde avea treabă.

S-a terminat aici? Ei bine nu.

Partea frumoasă a venit abia a doua zi, când Vicențiu s-a întâlnit în același loc cu același taximetrist, numai că de data aceasta, în loc să-l claxoneze de zor, plin de nervi, dispreț și alte asemenea sentimente negative, cetățeanul respectiv l-a salutat acum cu un zâmbet larg și un semn cu mâna drept salut, fapt ce i-a făcut ziua frumoasă biciclistului nostru.
Care-i tâlcul poveștii, nu-i greu de aflat. Be nice and smile. It is contagious. Și de obicei se întoarce la tine cu vârf și îndesat.

Imagine preluată de pe orlandoespinosa.files.wordpress.com