Poveste de iarna

Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog 2016.

*

Sunt genul de om caruia ii plac vechile obiceiuri. Imi plac povestile de odinioara spuse la gura sobei pe intuneric si metodele traditionale de fabricare  a diverselor lucruri de care are nevoie omul pe langa casa. Asta nu inseamna ca resping minunile tehnologiei, dar parca tot trebuie sa pastrezi acolo, in produsul tau, in serviciul pe care-l oferi, un strop de suflet, cat sa-i dai viata. Altfel, unde ar mai fi FARMECul pe lume?

Fusese o noapte lunga si mormaiam in barba in timp ce greutatea sacului imi apasa umarul drept. Bine macar ca se oprise ninsoarea si vedeam acum pe unde merg. Eu cu traditionalismul meu, sa tin mortis pe un frig ca asta de ingheata pietrele, sa cobor in casa pe horn. „Dar usa cea moderna ce are?” Ma intrebam singura si tot eu imi raspundeam.

„Pai, nu e traditionala!”

Am pufait cu naduf doar pentru mine, am aranjat mai bine sacul pe umar. “Mai da` greu mai este!” si mi-am privit mainile inghetate. „Frig, frig, dar uite ce piele frumoasa am, gerul nu si-a lasat amprenta pe ea.” Am lasat contemplarea pentru mai tarziu si am luat pozitia potrivita pentru coborarea pe hornul buclucas.

1,2,3 si hop peste marginea de piatra, prin tot burlanul pana jos.

Dintre toate, asta era cea mai speciala casa si nu pentru ca as fi vizitat oameni cu cine stie ce titlu nobiliar sau cu averi si faima. Nici macar nu era o casa cu o arhitectura uluitoare. Era o casa simpla, batraneasca, la marginea orasului, acoperita pana sus cu zapada ce cazuse necontenit in ultimele zile.O pastrasem ultima pentru ca aici aveam de gand sa zabovesc mai mult pentru cadouri.

M-am strecurat cu grija printre fotoliile cele mari si canapeaua cu pledul verde de lana aranjat cu grija pe colt, cat sa te invelesti cu dansul, am trecut pe langa ficusul urias din coltul usii si am fentat pisica iubitoare ce isi incolacea coada printre picioarele mele. Am rasuflat linistita cand, dupa ce m-am izbit de vasul de cristal de pe hol, l-am prins la timp, chiar inainte sa se faca zob de pardoseala.

Ma aflam in camera. In ACEA camera.

Casa era cufundata intr-o liniste deplina si doar miorlaitul firav al pisicii si scartaitul pasilor mei pe parchetul imbatranit imi aratau ca toata lumea doarme. Ceasul de perete de pe hol ticaia constant si neobosit.

M-am uitat de jur imprejur si totul era exact asa cum imi aminteam. Bradul de Craciun in coltul dinspre geam, impodobit cu multe globuri fragile si frumos colorate, luminite nenumarate ce faceau lumina ca ziua si aduceau raze scanteietoare in fiecare colt al incaperii.

Ii stiam prea bine pe rezidentii acestei case speciale, doar traisem alaturi de ei pana sa imbratisez meseria aceasta.

Partea buna la jobul asta al meu este ca lucrez o singura zi pe an. Satisfactiile sunt uimitoare iar cand vine vorba de a-mi face cadoul perfect – stiu exact ce imi doresc si-mi pot pregati singura surpriza. :)

Treaba asta cu Mos Craciunii este extrem de simpla. 364 de zile din an suntem oameni normali, ca tine, mergem printre pamanteni, avem un job, o casa, o pisica poate pe langa noi. Ei bine, in acea 365-a zi (sau 366-a daca e an bisect) – ne transformam. Suntem supereroii care duc daruri intregii planete, iar dimineata, la primele raze ale soarelui, uitam totul si viata isi reintra in fagasul normal. Dar cele cateva ore din noapte, cand stim cine suntem – sunt memorabile.

Am dat jos cu grija sacul greu si l-am sprijinit pe podea, langa canapea. Pisica ma urmarise incet cu pasii ei de puf si acum iar se gasea langa mine, cat sa se alinte si sa ma incurce moale cu felul ei alintat de a fi. M-am asezat pe canapea, am suflecat gura sacului si am inceput sa scot de acolo bunatatile pregatite – acadele pe bat, nelipsitele portocale, ciocolata de casa si casete cadou de la Farmec, marca de incredere inca din vremea copilariei.

M-am ridicat cu grija sa asez sub brad surprizele, in timp ce pisica se alinta cu indarjire de picioarele mele, iar eu faceam echilibristica acolo, pe parchetul cerat, cu toate pachetele in brate. Printr-o minune dumnezeiasca am reusit sa nu cad si am oranduit toate cadourile la locurile lor. Nu uitasem pe nimeni si fiecare avea pregatita propria surpriza, aleasa cu dedicatie. Fiecare era altfel, cu propriile tabieturi, cu propriile nevoi si dorinte. Pentru mama alesesem o caseta cadou tratament regenerare. Avea sampon regenerant si un ser termoprotector, ambele Gerovital Tratament Expert – perfecte pentru parul ei fragil si devitalizat. Tata primea o borseta cadou Gerovital H3 men Active – un set cu sampon, gel de dus revigorant si un antiperspirant – tot ce este necesar oamenilor activi pentru ingrijirea corpului si a parului. Plus ca este fan inrait al marcii si intotdeauna opteaza pentru produse romanesti si cum Farmec-Gerovital sunt branduri cu traditie..

Sa nu ma uit pe mine – o caseta cadou Minitravel. Da! Si Mos Craciuna primeste cadou, chiar daca este doar intr-o vizita de o saptamana pe la parinti. Sa fie!

De data asta alesesem caseta Minitravel pentru stilul meu aventurier, nu de alta dar stiam ca ma asteapta o perioada plina de calatorii, iar trusa cu deodorant antiperspirant Sapphire Woman, pasta de dinti pentru dinti sensibili, samponul de argan cu jojoba si cele 3 plicuri de crema hidratanta, toate de dimensiuni compacte, erau exact ceea ce aveam nevoie pentru zilele lungi pe care aveam sa le petrec cu rucsacul in spate.

Am aranjat totul sub brad cu grija sa nu fac zgomot, chiar daca pisica miorțăia de zor a alintat. „O sa trezesti toata casa!”. Am aruncat o ultima privire asupra bradului, totul era potrivit, bine pus la locul lui. Asta inseamna ca treaba Mos Craciunei s-a terminat pe anul asta.

Am luat pisica in brate si am plecat impreuna la culcare, exact cand primele raze ale rasaritului incepusera sa mijeasca la orizont.

Buna dimineata! A venit Mosul! 

 *Imagini preluate de pe farmec.ro