Senzatii tari. Romanesti!
Mentionasem in urma cu o scriere de faptul ca trebuie sa va povestesc cum ne-au alergat (pe mine si pe Ema) doi indivizi prin Tineretului. Sa nu sari din scaun ca atins de fier incins, draga cititorule. Mai mult ca sigur ca insii erau inofensivi si daca ma cunosti si in realitate nu numai in mediul virtual, ai avea stiinta atunci ca imi place de multe ori sa si infloresc lucrurile. Dar una-i buna! Da, ne-au alergat. La propriu :)
Sa-ti zic cum a fost.
M-am intalnit cu Ema, ca de obicei, in fata Mc-ului de la Brancoveanu. Ironic loc de intalnire, nu? :) Am luat-o copacel prin Parcul Copiilor spre Sala Polivalenta, sa coboram mai apoi la tura clasica din jurul lacului. Toate minunate. Ceata afara, noapte, nu foarte tarziu, oameni mai rarut, noi porniseram in forta, adica molcom. Nu am ajuns la bariera ce desparte Parcul Copiilor de Parcul Tineretului, cand in fata noastra vedem doi tipi care mergeau agale spre Polivalenta. Nimic iesit din comun. Deodata, urechile imi aud:
In aceste momente, din motive lesne de inteles, eu si Ema ne uitam mirate una la cealalta, nestiind cum sa tratam situatia. Ne uitam in spate, ne mai uitam o data una la ailalta. Ne intrebam chiar daca ii stim pe indivizi si evident ca ajungem la concluzia comuna ca NU ii cunoastem si ii dam alergare mai departe cu putin mai multa ravna. Sa taca oamenii? Ba bine ca nu!
Rasul nu imi oprea picioarele si crede-ma ca radeam de biata creatura. Ne-am indepartat incet dar sigur iar tura de lac a fost foarte lejera. Pe drumul inapoi, tot in aceeasi zona de la bariera care face separatia intre parcuri, ghici cu cine ne intalnim din nou. Cei doi, care se indreptau, culmea, tot spre iesire, acelasi sens de mers cu noi.
Am mustacit, evident si ne-am continuat drumul in pas saltaret. Nu a trecut mult, cand ne gasim iata in dreptul lor si secunda urmatoare deja in fata.
Am mai ras putin. In maxim 500 m au cedat, probabil si fizic si nervos. Nu mi-a parut rau iar drumul spre casa s-a desfasurat in liniste.
A doua zi mi-a povestit Ema ca cei doi au insotit-o in autobuz pana la statia la care sta ea. Si da, ea era vecina :)). Si chiar daca in masina toate lucrurile s-au desfasurat normal, la coborare am inteles ca au mai tras un chiuit sau doua si o urmarire (de data asta in pas lento) pana la marginea blocului.
Noi sa fim sanatosi zic!
Si da, am unele zile in care cuvintele imi curg prin degete pe tastatura mai ceva ca vinul ghiurghiuliu al Mariei Tanase. Aparent, zilele astea sunt posedata de o astfel de logoree.
Nu ma tine mult.
Sa-ti zic cum a fost.
M-am intalnit cu Ema, ca de obicei, in fata Mc-ului de la Brancoveanu. Ironic loc de intalnire, nu? :) Am luat-o copacel prin Parcul Copiilor spre Sala Polivalenta, sa coboram mai apoi la tura clasica din jurul lacului. Toate minunate. Ceata afara, noapte, nu foarte tarziu, oameni mai rarut, noi porniseram in forta, adica molcom. Nu am ajuns la bariera ce desparte Parcul Copiilor de Parcul Tineretului, cand in fata noastra vedem doi tipi care mergeau agale spre Polivalenta. Nimic iesit din comun. Deodata, urechile imi aud:
Ins 1: Ia zii ma, ce vrei, roz sau albastru? (eu fiind imbracata in albastru, Ema in roz)Nu am mai apucat sa aud raspunsul insului 2 ca am trecut ca vantul si ca gandul pe langa ei, alergand de zor. Si atunci au inceput.
Ins 2: A?
Ins 1: Zii ma, ce vrei, roz sau albastru? (spranceana mea stanga a inceput sa se ridice, usor contrariata)
Ins 1: Bai, dar eu o cunosc p-asta.
Ins 2: Da?
Ins 1: Da bai, e vecina cu mine. VECIINAAAAA!!!!!!! HEEEEEII VECIINAAAAAAAAA!!! (incepu individul, urland din toate baierile inimii, ca din gura de sarpe). VECINAAAAAAA, OPRESTE-TE VECINA.
In aceste momente, din motive lesne de inteles, eu si Ema ne uitam mirate una la cealalta, nestiind cum sa tratam situatia. Ne uitam in spate, ne mai uitam o data una la ailalta. Ne intrebam chiar daca ii stim pe indivizi si evident ca ajungem la concluzia comuna ca NU ii cunoastem si ii dam alergare mai departe cu putin mai multa ravna. Sa taca oamenii? Ba bine ca nu!
Ins 1: VECINAAA!!!!!! HEI VECINAA!!!! OPRESTE-TE UN PIC CA MERGEM IMPREUNA ACASA. VECINAAA!!! Hai ma mai repede ca le prindem din urma.
Rasul nu imi oprea picioarele si crede-ma ca radeam de biata creatura. Ne-am indepartat incet dar sigur iar tura de lac a fost foarte lejera. Pe drumul inapoi, tot in aceeasi zona de la bariera care face separatia intre parcuri, ghici cu cine ne intalnim din nou. Cei doi, care se indreptau, culmea, tot spre iesire, acelasi sens de mers cu noi.
Am mustacit, evident si ne-am continuat drumul in pas saltaret. Nu a trecut mult, cand ne gasim iata in dreptul lor si secunda urmatoare deja in fata.
Ins 1: Aaa!! Ia uite cine a trecut. VECINAAA!!!!! (incepe iar unul din ei sa zbiere ca atins de ciuma). VECINAAAAAAA!!!!!! OPRESTE-TE VECINA, CE ALERGI ASA!! VECINAAA!!! Hai bai sa alergam ca le prindem.
Ins 2: Hai
Ins 1: Hai bai grasule, alearga, ce faci. Hai ca uite sunt aici in fata. VECINAAAAAAA!!!!!
 |
| imaginea e un pamflet. ia-o ca atare :) |
Am mai ras putin. In maxim 500 m au cedat, probabil si fizic si nervos. Nu mi-a parut rau iar drumul spre casa s-a desfasurat in liniste.
A doua zi mi-a povestit Ema ca cei doi au insotit-o in autobuz pana la statia la care sta ea. Si da, ea era vecina :)). Si chiar daca in masina toate lucrurile s-au desfasurat normal, la coborare am inteles ca au mai tras un chiuit sau doua si o urmarire (de data asta in pas lento) pana la marginea blocului.
Noi sa fim sanatosi zic!
*
Si da, am unele zile in care cuvintele imi curg prin degete pe tastatura mai ceva ca vinul ghiurghiuliu al Mariei Tanase. Aparent, zilele astea sunt posedata de o astfel de logoree.
Nu ma tine mult.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Atentie! Ma dau cu parerea: