Hoinar pe doua roti

Nu știu alții cum sunt dar mie îmi place să încerc lucruri noi de fiecare dată când am ocazia. O viață ai și aia e scurtă, așa că de ce să nu vezi cât mai mult, să mergi în cât mai multe locuri, să mănânci variat, să ai cât mai multe experiențe din toate felurile, astfel încât la bătrânețe, ( adică abia după 80-85 de ani, când vezica sau șalele vor da ordine în viața ta ), să ai de ce să-ți aduci aminte și ce să povestești nepoților.  Un alt lucru care-mi place este să încerc să mă mențin cât de în formă se poate, iar aici am un interval generos în care îmi dau voie să oscilez. Nu sunt foarte drastică cu mine. Îmi place mâncarea, fir-ar ea să fie.. Când cele două preferințe se intersectează, rezultă experimente de genul - cumpăratul unui abonament la promoție de 8 intrari la xBody. Și am trecut deja de cea de-a doua ședință. E important să precizez asta. Bă-băiatule! Dacă vrei să vezi cum este să nu-ți poți coordona membrele ca lumea în timp ce instructorul te pune să...

Și uite cum 2017 și-a luat tălpășița, făcându-și bagajele grăbit, supărat nevoie mare că 2018 a năvălit chiar așa peste el, fără veste și fără să-și fi aruncat buzduganul înainte în semn de anunț, cum se cade. Povestea spune că, pe undeva pe la începutul anului ce s-a încheiat, mi-am pus în gând să revoluționez lumea din punct de vedere sportiv-amator, să străbat peste 10.000 de kilometri cu bicicleta, vreo 1.000 de kilometri alergați, totul în timp ce făceam cartofi prajiți și pisica începea să-mi recite din Kant. Evident, am eșuat lamentabil, ca în cazul mai tuturor rezoluțiilor de Anul Nou. Dar sunt o persoană insistentă și legenda are niscaiva sâmburi de adevăr. Anul 2017 a adus, printre altele, un total de 9.194,6 kilometri de activități, desfășurate în vreo 499 de ore. Adică vreo 20,8 zile de mișcare continuă. Pentru că nu-mi place monotonia, am spart toți acești kilometri între bicicletă, alergare, hiking, simplul mers pe jos, plutire pe apă sau patinaj artistic. Er...

Mi-am luat inima în dinți și iată că am făcut prima alergare-navetă ieri, de la serviciu până acasă, cale de vreo șase și un pic de kilometri de București aglomerat. Pentru că da! este din nou aglomerat. Concediile de sărbători s-au terminat, toți cei plecați s-au întors - mai odihniți, mai cu forță de muncă și putere suficientă de apăsat pe claxoane! 😐 Ritmul mi-a fost mai degrabă lin și m-am oprit aproape la fiecare kilometru să fac poze și să admir ce face ceața asta de ianuarie tomnatic din urbea noastră, pe alocuri îngrozitoare. Face treabă bună dacă mă întrebi pe mine. Îmi place să casc ochii la felul în care se vad clădirile și copacii prin pâcla deasă și să pozez luminile estompate și umbrele pe care le generează. Am plecat de la sediul unde-mi petrec ziua gata echipată, cu gândul să trec și prin parcul Izvor să-i văd pe bicicliști cum se pregătesc de tură. Nu credeam sincer că o să-i mai prind. La 7:30 era startul lor, iar eu plecam de pe loc abia pe la 7 și vreo 20...

Pe unde ne-au purtat roțile și picioarele în 2017 se știe deja întrucâtva. Am vizitat Moldova, Bulgaria, minunăția de insulă Corfu din Grecia și cât s-a putut din România și-mi pare rău doar că nu am reușit să văd mai mult. Dar na! Nu poți tot timpul să faci doar ceea ce îți place, iar treburile casnice și activitățile administrative trebuie să-și aibă și ele locul lor bine stabilit. Asta dacă vrei să nu te năpădească brontozaurii. Numai zic! Și pentru că am reușit totuși să vedem o bună parte din această lume în anul ce tocmai a trecut iar borcanul meu cu lucruri găsite pe parcursul lui 2017 s-a umplut, am zis că este momentul pentru un giveaway. Prin urmare tot ce este în borcanul meu minunat este de dat. Îți place ceva, e al tau, trebuie doar să-mi spui. Mai puțin dacă l-a cerut deja cineva înainte. Trebuie să menționez că I " call dibs " pe brățara albastră. Pentru că are o poveste frumoasă :) în sensul în care am găsit-o în timp ce mă băteam cu frica de ape adânci...

Trecerea dintre ani ne-a prins la vreo șaptezeci de kilometri de București, într-un mic oraș pe nume Găești. Atestat documentar încă de acum mai bine de 500 de ani, mica așezare întemeiată cam pe timpul lui Radu cel Mare ne-a găzduit prietenos pentru 5 zile încheiate. Îmi place să cred că fiecare loc are frumusețea lui și felul în care-ți arată această frumusețe depinde doar de tine și de cât de deschis ești în momentul respectiv. Pentru că da, poți să treci ca Vodă prin lobodă și să scapi din vedere tot felul de locuri și povești interesante. * Nu-ți trebuie mai mult de o oră să străbați orașul dintr-o parte în alta, și ca orice loc nou observi tot felul de elemente surprinzătoare care-ti atrag atenția. La vechimea pe care am aflat ulterior că o are Găeștiul, m-aș fi așteptat ca arhitectura urbei să fie ceva mai bogată, cu căsoaie mai estetice, pline de ornamentele vremurilor pe care le-a trăit. La prima vedere cel puțin, nu prea a fost cazul. Asta nu înseamnă că locurile f...

Bine ai venit! Te așteptam. Ți-a luat ceva timp să ajungi.. Hai că avem treabă anul ăsta, planuri mărețe, locuri bune de vizitat și aventuri pitite după colț care abia așteaptă să ne iasă în cale. Dar le găsim noi așa, una câte una pe toate cele ce ne-așteaptă, cale de 10.000 de kilometri de biciclit și încă vreo 1.000 și așa de alergat. A treia oară e cu noroc! 😋 Azi am alergat 5 kilometri cu Claudiu, am zis să începem anul cu o premieră. Să fie! 😁 Imagine preluata de pe zazzle.com

Știi că ai avut o zi proastă când: Te trezești dis de dimineață cu gândul să revoluționezi lumea. Cum faci în fiecare dimineață. Te pregătești pentru serviciu, iar înainte cu ceva timp de plecare zici să prestezi vreo treizeci de minute pe trainerul instalat de cu seară de tine și your significant other . Faci update-uri, device-ul s-a sincronizat cu aplicația și totul pare ok. Te urci dezinvoltă pe bicicletă și-ncepi să muncești cu simț de răspundere. Apoi planetele se dezaliniază , aplicația se închide subit și nimic nu mai funcționează. Te dai jos de pe bicicletă cătrănită, pui mânile în șold și speri ca lucrurile să se rezolve de la sine, prin milostenia cerească. Nu se rezolvă. Nici dacă te chinui patruzeci de minute cât aproape să-ți întârzii plecarea, nu se rezolvă. Așa că-ți bagi picioarele și le lași pe toate întinse de nervi. Te pregătești de plecare, îți verifici bagajul, documentele pe care trebuie să le depui astăzi în partea cealaltă a Bucureștiului la o oră dec...

Miercuri, 9:25 dimineața. E momentul la care am început să scriu, puțin peste ora de vârf. Sunt în întârziere la serviciu și mă jur că tot Bucureștiul pare că s-a revărsat la metrou. În mod normal merg cu bicicleta la muncă. Naveta zilnică. Sunt vreo șase-șapte kilometri pe care îi mai lungesc ocazional, când am chef de puțină plimbare sub clar de soare/lună iar weekendul nu se zărește încă la orizont, sau am de ajuns rapid prin nu știu ce colț al urbei. Au început să fie mulți ca mine. Îi văd zilnic în trafic, pe banda cealaltă sau în rând în fața mea la semafor, așteptând un eliberator verde care pare să nu mai vină. Mulți merg cu MTB-uri cu coarne largi, greu de manevrat printre mașinile înghesuite unele în altele ca puii de găină. Tot mulți sunt și cu bicle de oraș, cu coșuleț în față, portbagaj, sau cu pliabile. Mai rar întâlnesc cursiere suple și fixie-uri, fiecare cu ce are. Iar varietatea este bună. Îmi plac în mod special cei care se ferchezuiesc înainte să ias...

Urma să ne strângem mulți. Își anunțaseră prezența peste zece persoane la tura pe care voiam să o facem duminică, în ultima zi de toamnă cu suficient de mult soare cât să te lase să pedalezi la tricou și pantaloni scurți. Evident că nu puteam să stăm în casă și să privim cerul pe geam. A trebuit să pregătim ceva și cum nimic nu ne făcea neapărat cu ochiul, am zis că un Ruse și împrejurimi o să funcționeze de minune în ziua asta caldă de duminică. Se făcea că era vreo 22 ai lui octombrie. Zis și făcut. A desenat Claudiu tura, a postat-o pe Facebook pentru ca cei interesați să se alăture daca vor și a pregătit bicicletele pentru prima lor ieșire în public de trei săptămâni încoace. Ne anunțaserăm vreo patru dintre cei cunoscuți, plus un grup de șase persoane dintre care nu știam pe niciunul și nici nu aveam habar dacă or să vină sigur sau ba. Până la urmă a fost ba, așa că iată-ne duminică la orele 8:30 trecute fix cum ne-am strâns la ieșirea din București eu cu Claudiu, Viorel...

Ce greu îmi vine să scriu câteodată. Am avut o perioadă de liniște în povești, chiar dacă roțile au fost extrem de neliniștite. Au fost ceva întâmplări și câteva drumuri extraordinare, dar e așa, mai nu știu cum, atunci când vine momentul și trebuie să scriu despre ele. Probabil pentru că-mi place să treacă vreo două-trei zile de la drumul sau evenimentul cu pricina, înainte de a mă apuca să-l întorc pe toate părțile și să ți-l povestesc așa cum s-a întâmplat. Să aibă timp să se decanteze emoția momentului și să rămână amintirile clare și detaliile pe care în primele clipe de după călătorie este foarte posibil să le pierd cu vederea. Și nu de puține ori se întâmplă să vreau să mă apuc de scris pățania, dar să-mi aduc aminte o altă întâmplare sau un subiect interesant și să-ncep să scriu despre dânsul. Și-uite așa mă apuc de o sută de povești și nu termin niciuna, iar gândurile se amestecă toate și le las locului până se calmează! Dar atât!! Pun piciorul în prag. Vrea...