Maratonul celor doua lacuri - 21 aprilie 2014
Cum calatorului ii sade bine cu drumul, apai si povestitoarei ii sade bine cu laptopul in brate, cana cu un ceai de fructe langa, cocotata in varful patului, intr-o seara furtunoasa de inceput de mai.
Am sa-ti povestesc din nou o gramada de intamplari, pentru ca par sa ma urmareasca in permanenta, atrase de mine ca un magnet, oriunde m-as duce si orice as face :)). Makes me wonder.. daca am eu o problema sau universul conspira la a-mi juca feste zilnic. Dar asta e o alta mancare de peste, sa revenim la ale noastre. Am ramas cu restante la povestit - ultimele 2 ture cu bicla, plus Maratonul celor doua lacuri, plus o alergare TTR de 1 mai! Si sa nu uit si despre unul din lucrurile acelea care iti fac ziua frumoasa, oricat de posomorat ai fi. :)
Multe de zis, putin timp de facut asta, asa ca sa ne intoarcem la pascalele de pe 21 aprilie.
O sa-mi incep povestea cu a doua zi de Paste. Intr-o astfel de zi, orice om de rand incearca sa se relaxeze, o idee impamantenita din timpuri de demult si pastrata cu sfintenie pana azi. Pentru ca vezi tu - de obicei in prima zi de sarbatoare iti vizitezi familia, prietenii si toti apropiatii, iar a doua zi o folosesti "pentru tine", atat pentru desfatarea burtii, cat si pentru linistirea oaselor obosite de atata drum batut si vanzoleala. (eh, unii mai sucesc zilele, dar ideea se cam pastreaza)
Nimic mai gresit! vin eu cu o erata. A doua zi de Paste te duci sa faci un semimaraton in IOR.
Pentru ca burta si pentru ca drob!! (copywrite-ul altcuiva pentru jocul sucit de cuvinte :))..)
Cum bine iti spuneam mai devreme, a doua zi de Paste am dedicat-o sportului. M-am trezit dis de dimineata, suficient de devreme cat sa pot sa ajung in parcul IOR la 7 dimineata. Startul avea sa se dea pe la 8, dar cum niciodata concursurile mai micute nu au un program chiar perfect stabilit, ora de pornire a fost decalata pe la un 8 si ceva, dupa ce un popa ne-a blagoslovit cu amandoua mainile pe toti cati eram acolo (romani, unguri, bielorusi, albi, negri, mici si mari, ortodocsi, catolici sau atei), claie peste gramada.
In timpul pomelnicului, picioarele nu mai aveau rabdare. Incepusem sa topai in spatele gruparii sa ma incalzesc putin, avand in vedere faptul ca aerul diminetii era destul de racoros pentru data la care ne aflam, plus nu avusesem ragaz sa fac o incalzire decenta.
Victor era mai pornit. Talpile ca talpile, aveau mancarici si dor de duca, dar urechile lui pufneau de nerabdare si spera la o timpurie sfarsire a cuvantarii popii.
Atmosfera solemna, figurile serioase si popa care-i canta de zor - toate acestea NU au contribuit la starea buna de spirit pe care o aveam. Ma trezisem de dimineata cu ea si aveam de gand sa o pastrez pe parcursul intregii zile. Iar cum figura serioasa a tuturor celor de jur nu a fost cel mai motivant lucru (cel putin pentru mine), mi-am gasit refugiul de optimism in alta parte - in soarele ce promitea sa rada la mine, rotund si mare pe un cer senin, cantecul pasarilor, mixul grozav de oameni ce se gaseau la start la ora aceea. Au fost maxim 60, hai 70 de persoane cu indulgenta si nu ca nu au vrut sa se inscrie, ci pentru ca asta era limita pusa de catre organizator.
Dar si cand s-a dat startul. Am tasnit cu totii, gata montati, sa rupem portile bisericii de unde s-a sunat pornirea.
Da stiu, am un stil dubios de alergat :)). Am inceput sa fiu mai constienta de felul in care alerg, tot uitandu-ma la pozele de la diversele evenimente pe la care am participat. Ce am mai observat eu cu ochiul meu de vultur, a fost faptul ca imi tin mainile extrem de sus, dupa cum bine se poate vedea si in poza in care am luat-o la vale pe scari. Suplimentar, alerg cu piciorul stang un pic stramb, spre interior. Nu se vede tot timpul, dar daca am o poza din fata si stii despre ce e vorba, este o chestie vizibila. Nu cred sa ma incurce in vreun fel in viitor, pana acum nu am avut vreo problema din cauza asta. Speram numai la bine :)
Am fost un adevarat Setila la cursa asta. La absolut toate turele, cate au fost ele in numar de 7, eu m-am oprit sa beau cel putin cate un pahar cu apa. Nu stiu ce am avut, pentru ca de obicei beau apa dupa ce fac 10km. Meh!
O alta chestie foarte draguta la concursul asta a fost cea referitoare la socializare. Mi-am facut cativa amici si am reintalnit cativa cunoscuti. Printre cunoscuti se numara si Carolina, careia ii multumesc pentru pozele facute :)
Plus foarte de treaba a fost si Marian Gheorghe care mi-a dat numarul lui de concurs (007) pentru ca mi se paruse mie dragut cu o zi inainte, cand fusesem sa-l ridic pe al meu (008). Imediat dupa ce s-a terminat cursa si ne-am vazut, mi l-a dat ca amintire. Mi s-a parut ca faza aia pe care o fac fotbalistii la finalul unui meci, cu schimbul de tricouri :). Foarte dragut.
Da-i si alearga!
Tura finala de lac. Eram cam sfarsita, cu toate antrenamentele facute in ultima perioada. Timpul pe care l-am scos nu a fost cel mai fericit dintre toate si pot sa-ti zic ca ma consolez cu ceea ce mi-a spus o persoana la un moment dat, ca nu trebuie sa iti compari rezultatul de pe doua trasee diferite. Chit ca sunt de plat amandoua. Am terminat cei 22,75 km in 2:25:35, in acelasi timp cu Alexandru Stanciu, alaturi de care am alergat ultima tura, tragand fiecare unul de celalalt. Am fost a 5-a la feminin open si ca sa ma consolez (o chestiune pur statistica) - a doua la categoria de varsta 30-39 de ani.
Si in plus, colac peste pupaza! Dupa cum ti-am mai zis, ziua a fost cu un extrem de mult soare, drept pentru care m-am bronzat! cu maneci si cu pantaloni. Si cu ceafa!
La mai multe! :)
Am sa-ti povestesc din nou o gramada de intamplari, pentru ca par sa ma urmareasca in permanenta, atrase de mine ca un magnet, oriunde m-as duce si orice as face :)). Makes me wonder.. daca am eu o problema sau universul conspira la a-mi juca feste zilnic. Dar asta e o alta mancare de peste, sa revenim la ale noastre. Am ramas cu restante la povestit - ultimele 2 ture cu bicla, plus Maratonul celor doua lacuri, plus o alergare TTR de 1 mai! Si sa nu uit si despre unul din lucrurile acelea care iti fac ziua frumoasa, oricat de posomorat ai fi. :)
Multe de zis, putin timp de facut asta, asa ca sa ne intoarcem la pascalele de pe 21 aprilie.
O sa-mi incep povestea cu a doua zi de Paste. Intr-o astfel de zi, orice om de rand incearca sa se relaxeze, o idee impamantenita din timpuri de demult si pastrata cu sfintenie pana azi. Pentru ca vezi tu - de obicei in prima zi de sarbatoare iti vizitezi familia, prietenii si toti apropiatii, iar a doua zi o folosesti "pentru tine", atat pentru desfatarea burtii, cat si pentru linistirea oaselor obosite de atata drum batut si vanzoleala. (eh, unii mai sucesc zilele, dar ideea se cam pastreaza)
Nimic mai gresit! vin eu cu o erata. A doua zi de Paste te duci sa faci un semimaraton in IOR.
Pentru ca burta si pentru ca drob!! (copywrite-ul altcuiva pentru jocul sucit de cuvinte :))..)
Cum bine iti spuneam mai devreme, a doua zi de Paste am dedicat-o sportului. M-am trezit dis de dimineata, suficient de devreme cat sa pot sa ajung in parcul IOR la 7 dimineata. Startul avea sa se dea pe la 8, dar cum niciodata concursurile mai micute nu au un program chiar perfect stabilit, ora de pornire a fost decalata pe la un 8 si ceva, dupa ce un popa ne-a blagoslovit cu amandoua mainile pe toti cati eram acolo (romani, unguri, bielorusi, albi, negri, mici si mari, ortodocsi, catolici sau atei), claie peste gramada.
In timpul pomelnicului, picioarele nu mai aveau rabdare. Incepusem sa topai in spatele gruparii sa ma incalzesc putin, avand in vedere faptul ca aerul diminetii era destul de racoros pentru data la care ne aflam, plus nu avusesem ragaz sa fac o incalzire decenta.
Victor era mai pornit. Talpile ca talpile, aveau mancarici si dor de duca, dar urechile lui pufneau de nerabdare si spera la o timpurie sfarsire a cuvantarii popii.
Atmosfera solemna, figurile serioase si popa care-i canta de zor - toate acestea NU au contribuit la starea buna de spirit pe care o aveam. Ma trezisem de dimineata cu ea si aveam de gand sa o pastrez pe parcursul intregii zile. Iar cum figura serioasa a tuturor celor de jur nu a fost cel mai motivant lucru (cel putin pentru mine), mi-am gasit refugiul de optimism in alta parte - in soarele ce promitea sa rada la mine, rotund si mare pe un cer senin, cantecul pasarilor, mixul grozav de oameni ce se gaseau la start la ora aceea. Au fost maxim 60, hai 70 de persoane cu indulgenta si nu ca nu au vrut sa se inscrie, ci pentru ca asta era limita pusa de catre organizator.
Dar si cand s-a dat startul. Am tasnit cu totii, gata montati, sa rupem portile bisericii de unde s-a sunat pornirea.
Da stiu, am un stil dubios de alergat :)). Am inceput sa fiu mai constienta de felul in care alerg, tot uitandu-ma la pozele de la diversele evenimente pe la care am participat. Ce am mai observat eu cu ochiul meu de vultur, a fost faptul ca imi tin mainile extrem de sus, dupa cum bine se poate vedea si in poza in care am luat-o la vale pe scari. Suplimentar, alerg cu piciorul stang un pic stramb, spre interior. Nu se vede tot timpul, dar daca am o poza din fata si stii despre ce e vorba, este o chestie vizibila. Nu cred sa ma incurce in vreun fel in viitor, pana acum nu am avut vreo problema din cauza asta. Speram numai la bine :)
Am fost un adevarat Setila la cursa asta. La absolut toate turele, cate au fost ele in numar de 7, eu m-am oprit sa beau cel putin cate un pahar cu apa. Nu stiu ce am avut, pentru ca de obicei beau apa dupa ce fac 10km. Meh!
Plus foarte de treaba a fost si Marian Gheorghe care mi-a dat numarul lui de concurs (007) pentru ca mi se paruse mie dragut cu o zi inainte, cand fusesem sa-l ridic pe al meu (008). Imediat dupa ce s-a terminat cursa si ne-am vazut, mi l-a dat ca amintire. Mi s-a parut ca faza aia pe care o fac fotbalistii la finalul unui meci, cu schimbul de tricouri :). Foarte dragut.
Da-i si alearga!
Tura finala de lac. Eram cam sfarsita, cu toate antrenamentele facute in ultima perioada. Timpul pe care l-am scos nu a fost cel mai fericit dintre toate si pot sa-ti zic ca ma consolez cu ceea ce mi-a spus o persoana la un moment dat, ca nu trebuie sa iti compari rezultatul de pe doua trasee diferite. Chit ca sunt de plat amandoua. Am terminat cei 22,75 km in 2:25:35, in acelasi timp cu Alexandru Stanciu, alaturi de care am alergat ultima tura, tragand fiecare unul de celalalt. Am fost a 5-a la feminin open si ca sa ma consolez (o chestiune pur statistica) - a doua la categoria de varsta 30-39 de ani.
Nu am plecat acasa imediat dupa concurs, cum fac de obicei si am decis sa stau sa vad ce se mai intampla. Oricum era o zi mult prea frumoasa de pierdut intre patru pereti. Plus ca nu aveam cine stie ce activitati programate iar cascatul gurii la cei care mai aveau de alergat parea o treaba recreativa potrivita pentru mine in acel moment.
Ghicindu-mi parca gandurile, organizatorul m-a "organizat" nitel :) Si iata-ma cum din simplu spectator, m-am transformat in cameraman. Sa nu ii spuneti, dar cred ca mai bine de jumatate din discurs (care a fost considerabil de lung si stufos) nu l-am inregistrat :) si nu din rea vointa, ci probabil din pricina faptului ca ziua respectiva a fost una din zilele mele cu doua maini stangi. N-am apasat pe butonul potrivit :). Cine ma stie, cunoaste!
Unul din avantajele unor curse desfasurate intr-un cadru relativ restrans - este faptul ca fiecarui concurent i se acorda mult mai multa atentie - parca te sustin mai multi oameni, se gasesc in tot locul un zambet pentru tine si o vorba buna, poze multe pe traseu, iar la final ai parte si de cateva surprize. O cupa in forma de ou care sade bine in colectia cu profil biciclistic, un calendar, un medalion/breloc cosar ( a fost foarte dragut cel care mi l-a dat. Dupa ce ni s-au dat cupele, era si el acolo si a intins mana stransa pumn si mi-a zis sa imi pun o dorinta. Mi-am pus dorinta si dupa ce i-am zis ca gata, mi-a pus in palma cosarul. Nu stiu cum il cheama, dar mi s-a parut un gest foarte dragut. Toti am primit cate un astfel de cosar si toti ne-am pus dorinta in gand :) ), diploma de participare si diploma de loc.
Ce mi s-a parut iar mai altfel ca la celelalte concursuri, a fost faptul ca organizatorul i-a chemat la scena deschisa nu doar pe cei de pe primele trei locuri de la general, ci pe toti participantii din acea categorie, drept pentru care am avut posibilitatea sa ne cunoastem, sa ne recunoastem daca ne mai vazusem pe la concursuri si sa ne imortalizam impreuna.
Bineinteles ca la poza de grup am decis sa aplic strategia mea clasica - "a uite! mi se face o poza! hai sa ma uit eu in alta parte!" :|
Si in plus, colac peste pupaza! Dupa cum ti-am mai zis, ziua a fost cu un extrem de mult soare, drept pentru care m-am bronzat! cu maneci si cu pantaloni. Si cu ceafa!
La mai multe! :)
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Atentie! Ma dau cu parerea: