Tura 7 - Clasica de Campina - 26 aprilie 2014
Pentru altii fu` o clasica, pentru mine fu` prima. Prima tura cu bicla la care au fost peste 20 de participanti :) Nu ii stiu nici acum pe toti, iar daca ma intalnesc cu ei pe strada, probabil pe multi nu o sa ii recunosc :D
Dar nu e problema. Timp avem sa ne imprietenim si sa mergem la antrenamente prin cine stie ce coclauri intr-o zi cu soare si puternic dor de duca.
Am avut noroc de o zi frumoasa si cu mult soare chiar de dis de dimineata. Ma gandeam ca urmeaza sa ma bronzez din nou cu echipament de bicicleta (manusi, maneci, pantaloni scurti si ceafa), dar, ca in toate excursiile de genul asta, imediat ce m-am pus in miscare, nu prea ma mai interesa ce si cum.
Locul de intalnire a fost in parcarea de la Victoriei, unde ne-am strans cu totii - o duba prietenoasa cu 9 locuri si inca vreo 3-4 masini, toate pline ochi cu oameni veseli si treziti de dimineata.
Nu o sa stau sa-ti povestesc de ce, cum si cat timp mi-a luat sa fac ochi si sa ma urnesc din casa spre locul cu pricina si cum am luat eu metroul de la Brancoveanu pana la Victoriei doar pentru a ajunge in timp util... Sunt genul de om pe care il urmaresc intamplari la tot pasul, astfel incat chestiunile de genul asta nu imi provoaca foarte multe probleme existentiale :) (intamplari foarte amuzante daca le privesti din exterior - cum a fost de exemplu una din diminetile de saptamana trecuta cand, pentru vreo 2 ore, am trait cu puternica impresie ca mi-am aruncat aparatul de indreptat dintii la incapatorul cos de gunoi de la munca sau cum mi s-a spart pieptenele din lemn dupa ce l-am scapat din mana, dar nu oricum! am facut cateva jonglerii cu el prin casa, ca era sa-mi scape, am zis ca-l prind o data, de doua ori, de trei ori, timp in care tot sarea ca pe arcuri din mainile mele in toate directiile mai putin in cea care trebuia. Dar hei! cine se supara de la atata lucru! Nu e ca si cum ar fi fost pieptenele meu preferat care imi placea tare de tot si pe care il luam dupa mine peste tot atunci cand imi aduceam aminte! Plus impiedicaturi si izbituri in ziduri si obiectele casnice sau mobilierul de la munca, dar astea sunt deja clasice. Sa nu mai mentionez de zilele in care parca am doua maini pe stanga... sau cand ma ciocnesc de oameni pe strada. Sau cand imi cumpar produse de la supermarket si le uit acolo :| )
Revenind - contrar obisnuintei, am decis sa iau metroul cateva statii de la Brancoveanu pana la Victoriei, doar doar o sa ajung in timp util la locul de intalnire. Karma a facut sa nu intarzii foarte mult, numai vreo 5 minute. Nu ajunsesera toti asa ca m-am relaxat. Ana, Bogdan, Mircea, Jan, Teo, Adrian, Ionut, Karina, erau doar cativa din cei pe care ii stiam de dinainte.
Ne-am strans usor usor, sus cu biclele pe masina si dusi am fost!
Punctul de plecare a fost Campina, din parcarea de la Kaufland, unde am pierdut probabil o jumatate de ora - o ora ca popa! Pana sa ne dam biclele jos, pana sa ne schimbam cu echipamentul de tura, pana sa mergem sa ne luam apa, banane sau diverse alte necesare. Frane de incercat, roti de umflat, poze de facut! si limbarita de ostoit!
Dar si cand ne-am pus in miscare!
Traseul a urmarit soseaua din Campina spre Plaiul Campinei, Sotrile, Vistieru, Plaiu Cornului, Nistoresti, Comarnic, Secaria, Tesila, lacul si barajul Paltinu, Lunca, Brebu Megiesesc si inapoi in Campina. Un total de aproximativ 62 km cu 1340m diferenta de nivel, pedalati intr-un timp de 5:03h, cu tot cu cascat gura, facut poze si mici, minuscule pauze pentru care nu avea rost sa pun stop pe cronometru si zone in care am uitat sa dau drumul runtasticului..
Cei mai multi (adica toti in afara de mine si de Ana care eram cu MTBul din dotare) au venit la tura asta calare pe cursiera. Cum gradul de antrenament era diferit pentru fiecare dintre noi, iata cum ne-am lungit de-a lungul strazii, care cum avea suflu sau picioare sa urce la deal. Si daca tot a fost rost sa raman si singurica oleaca, am zis ca este in regula sa ma mai opresc din cand in cand, sa imortalizez peisajele grozave pe care le aveam in fata ochilor..
...sau cum unul sau altul se chinuiau in sus la deal. Poate panta nu pare foarte reprezentativa, dar crede-ma cand iti zic ca fiecare grad inclinat, asa de tare se simtea, mai ales ca trebuia sa urcam distante mai lungi nu doar vreo 20-30m. De multe ori in astfel de cazuri imi vine sa ma dau jos din sa si sa imping cu dezinvoltura pana la final. Dar nu o fac! De-aia e plimbare CU bicicleta si nu pushbike camp!
Cand venea vremea coborarilor, fiecare o aborda altfel - in plina viteza sau mai molcom, luandu-se la intrecere unii cu ceilalti sau cu ceilalti participanti la trafic.
Partea buna la astfel de ture este ca suntem toti atat de diferiti. Fiecare pedaleaza si urca altfel o panta, pe care o coboara mai apoi mai mult sau mai putin vijelios, cum ii e firea. Noi ne intindeam pe strada cand venea dealul, fiecare in ritmul lui, pentru ca in varf, exact inainte de coborare, sa ne regrupam si sa mai schimbam o aluna, o impresie :). Iar coborarea venea in viteza, fiecare ce intelegea prin asta (30-40-50km/h).
Poza de grup minunata, in care suntem aproape toti. Zambete largi, cer albastru in fundal si aventuri grozave inainte - ingredientele pentru o zi super.
Selfie-ul care nu putea sa lipseasca. In schimb ar fi putut sa lipseasca mana mea din dreptul camerei. Dar hei! asta da farmecul instantaneului distractiv. :)
De pe dealul asta, in varful caruia ne oprisem cu totii sa ne tragem in poza cu peisajul si unii cu ceilalti, au inceput aventurile. Si ce aventuri! Cauciucuri explodate, intepate, pana dupa pana, degete prinse intre lantul de bicicleta si pinioane (asta eu am fost), oameni imprastiati pe caldaram, derapaje mai mult sau mai putin controlate pe nisip, urcari sustinute si un curcubeu intr-o curgere de apa.
Sa incepem cu inceputul. Prima pana majora (de care stiu) a fost exact inainte de punctul in care ne-am strans toti sa ne facem poza de grup. Nu mai stiu care a incasat-o, cert este ca vreo patru dintre noi stateau concentrati si incercau sa ii dea de cap cand am trecut eu pe langa ei. De vreme ce au ajuns si ei la un moment dat in varful dealului, ma gandesc ca eforturile le-au fost cu folos.
Un alt incident a fost un cauciuc explodat pe mandretea de coborare spre Nistoresti, parca George o patise de data asta.
Ei bine coborarea spre Nistoresti nu a fost cu foarte mult noroc, intrucat aici s-au intamplat cele mai multe treburi. Aici au fost derapajele controlate pe nisip (unde am beneficiat si eu de o portie sanatoasa de alunecare, fara cazatura), dezechilibrarile si iesirea minunata in decor a lui Bogdan.
Totul s-a terminat intr-o nota pozitiva, doar cu putina mandrie ranita, vanatai si julituri cat cuprinde, o excursie cu girofarul la spital pentru cercetari suplimentare si o casca nitel indoita. Plus final de tura pentru Bogdan, Teo si Jan. :(
Dupa ce ne-am asigurat ca toata lumea este in regula si ca nu mai avem cum sa ajutam, am plecat mai departe pe traseu. Ajunsesem deja in DN si pana in Comarnic aveam sa mergem unul in spatele celuilalt. Pe portiunea asta m-a ajutat foarte mult Ionut - aici au fost primele mele incercari de stat in trena :) mai mult sau mai putin reusite (as tinde totusi catre mai putin reusite intrucat si la Road Grand Prix de week-endul trecut, unde mi-am imbunatatit totusi tehnica, am fost surprinsa de paparazzi intr-un moment de slabiciune, cand ma aflam la cativa metri departare de Teo, dar asta e alta poveste, ti-oi spune-o la momentul oportun).
Ne-am oprit la un moment dat mai multi - eu, Ionut, Mihai si inca vreo cativa, sa ne refacem proviziile de apa si daca tot e rost de pauza, sa si gustam ceva - aici s-a dovedit utila glucoza pe care o am aproape mereu cu mine. Nu stii niciodata cand te izbeste foamea :)
Nu s-a stat mult la povesti iar apoi din Comarnic a urmat o frumoasa urcare, spre Secaria incolo; de la un moment dat nu mai aveam pe nimeni imprejur. Toti ori o luasera mult in fata, ori mai statusera sa se intinda la o apa sau ceva de mancare. Am tot urcat, am mai beneficiat si de portiuni de plat si apoi am putut sa casc ochii la privelistea minunata cand am ajuns in dreptul lacului Paltinu/barajul Paltinu.
Peisaj grozav si o coborare usoara si relaxanta.
Pe final de traseu am refuzat sa mai fac ultima urcare si cea mai grea. Nu de alta dar deja oboseala isi spunea sanatos cuvantul si parca, tot mergand atata timp aproape singura, nu mai eram la fel de motivata ca la inceput. Am ales prin urmare un traseu ocolitor, putin mai lung pare-mi-se, dar dragut, unde am avut parte si de un curcubeu mic nascut dintr-o cadere de apa. Pacat ca nu prea am reusit sa-l prind in poza, dar ideea este ca m-am oprit din drum pentru cateva minute sa-l privesc admirativ.
Am ajuns in "tabara" cu putin timp inainte ca ceilalti, care alesesera sa faca acea ultima urcare, sa ajunga si ei. Ne-am regrupat si am purces spre un pranz copios la un restaurant de pe langa Ploiesti, al carui nume imi scapa evident, dar care a avut o mancare de-a dreptul D E L I C I O A S A!
Ultimul flash pe care il am cu tura asta este cu noi toti in jurul unei mese mari, razand si schimband impresii despre traseu, biciclete si diversele intamplari din cursul zilei.
And the feeling.
Priceless :)
Dar nu e problema. Timp avem sa ne imprietenim si sa mergem la antrenamente prin cine stie ce coclauri intr-o zi cu soare si puternic dor de duca.
Am avut noroc de o zi frumoasa si cu mult soare chiar de dis de dimineata. Ma gandeam ca urmeaza sa ma bronzez din nou cu echipament de bicicleta (manusi, maneci, pantaloni scurti si ceafa), dar, ca in toate excursiile de genul asta, imediat ce m-am pus in miscare, nu prea ma mai interesa ce si cum.
Locul de intalnire a fost in parcarea de la Victoriei, unde ne-am strans cu totii - o duba prietenoasa cu 9 locuri si inca vreo 3-4 masini, toate pline ochi cu oameni veseli si treziti de dimineata.
Nu o sa stau sa-ti povestesc de ce, cum si cat timp mi-a luat sa fac ochi si sa ma urnesc din casa spre locul cu pricina si cum am luat eu metroul de la Brancoveanu pana la Victoriei doar pentru a ajunge in timp util... Sunt genul de om pe care il urmaresc intamplari la tot pasul, astfel incat chestiunile de genul asta nu imi provoaca foarte multe probleme existentiale :) (intamplari foarte amuzante daca le privesti din exterior - cum a fost de exemplu una din diminetile de saptamana trecuta cand, pentru vreo 2 ore, am trait cu puternica impresie ca mi-am aruncat aparatul de indreptat dintii la incapatorul cos de gunoi de la munca sau cum mi s-a spart pieptenele din lemn dupa ce l-am scapat din mana, dar nu oricum! am facut cateva jonglerii cu el prin casa, ca era sa-mi scape, am zis ca-l prind o data, de doua ori, de trei ori, timp in care tot sarea ca pe arcuri din mainile mele in toate directiile mai putin in cea care trebuia. Dar hei! cine se supara de la atata lucru! Nu e ca si cum ar fi fost pieptenele meu preferat care imi placea tare de tot si pe care il luam dupa mine peste tot atunci cand imi aduceam aminte! Plus impiedicaturi si izbituri in ziduri si obiectele casnice sau mobilierul de la munca, dar astea sunt deja clasice. Sa nu mai mentionez de zilele in care parca am doua maini pe stanga... sau cand ma ciocnesc de oameni pe strada. Sau cand imi cumpar produse de la supermarket si le uit acolo :| )
Revenind - contrar obisnuintei, am decis sa iau metroul cateva statii de la Brancoveanu pana la Victoriei, doar doar o sa ajung in timp util la locul de intalnire. Karma a facut sa nu intarzii foarte mult, numai vreo 5 minute. Nu ajunsesera toti asa ca m-am relaxat. Ana, Bogdan, Mircea, Jan, Teo, Adrian, Ionut, Karina, erau doar cativa din cei pe care ii stiam de dinainte.
Punctul de plecare a fost Campina, din parcarea de la Kaufland, unde am pierdut probabil o jumatate de ora - o ora ca popa! Pana sa ne dam biclele jos, pana sa ne schimbam cu echipamentul de tura, pana sa mergem sa ne luam apa, banane sau diverse alte necesare. Frane de incercat, roti de umflat, poze de facut! si limbarita de ostoit!
Dar si cand ne-am pus in miscare!
Cei mai multi (adica toti in afara de mine si de Ana care eram cu MTBul din dotare) au venit la tura asta calare pe cursiera. Cum gradul de antrenament era diferit pentru fiecare dintre noi, iata cum ne-am lungit de-a lungul strazii, care cum avea suflu sau picioare sa urce la deal. Si daca tot a fost rost sa raman si singurica oleaca, am zis ca este in regula sa ma mai opresc din cand in cand, sa imortalizez peisajele grozave pe care le aveam in fata ochilor..
Sa incepem cu inceputul. Prima pana majora (de care stiu) a fost exact inainte de punctul in care ne-am strans toti sa ne facem poza de grup. Nu mai stiu care a incasat-o, cert este ca vreo patru dintre noi stateau concentrati si incercau sa ii dea de cap cand am trecut eu pe langa ei. De vreme ce au ajuns si ei la un moment dat in varful dealului, ma gandesc ca eforturile le-au fost cu folos.
Un alt incident a fost un cauciuc explodat pe mandretea de coborare spre Nistoresti, parca George o patise de data asta.
Ei bine coborarea spre Nistoresti nu a fost cu foarte mult noroc, intrucat aici s-au intamplat cele mai multe treburi. Aici au fost derapajele controlate pe nisip (unde am beneficiat si eu de o portie sanatoasa de alunecare, fara cazatura), dezechilibrarile si iesirea minunata in decor a lui Bogdan.
Dupa ce ne-am asigurat ca toata lumea este in regula si ca nu mai avem cum sa ajutam, am plecat mai departe pe traseu. Ajunsesem deja in DN si pana in Comarnic aveam sa mergem unul in spatele celuilalt. Pe portiunea asta m-a ajutat foarte mult Ionut - aici au fost primele mele incercari de stat in trena :) mai mult sau mai putin reusite (as tinde totusi catre mai putin reusite intrucat si la Road Grand Prix de week-endul trecut, unde mi-am imbunatatit totusi tehnica, am fost surprinsa de paparazzi intr-un moment de slabiciune, cand ma aflam la cativa metri departare de Teo, dar asta e alta poveste, ti-oi spune-o la momentul oportun).
Ne-am oprit la un moment dat mai multi - eu, Ionut, Mihai si inca vreo cativa, sa ne refacem proviziile de apa si daca tot e rost de pauza, sa si gustam ceva - aici s-a dovedit utila glucoza pe care o am aproape mereu cu mine. Nu stii niciodata cand te izbeste foamea :)
Nu s-a stat mult la povesti iar apoi din Comarnic a urmat o frumoasa urcare, spre Secaria incolo; de la un moment dat nu mai aveam pe nimeni imprejur. Toti ori o luasera mult in fata, ori mai statusera sa se intinda la o apa sau ceva de mancare. Am tot urcat, am mai beneficiat si de portiuni de plat si apoi am putut sa casc ochii la privelistea minunata cand am ajuns in dreptul lacului Paltinu/barajul Paltinu.
Peisaj grozav si o coborare usoara si relaxanta.
Pe final de traseu am refuzat sa mai fac ultima urcare si cea mai grea. Nu de alta dar deja oboseala isi spunea sanatos cuvantul si parca, tot mergand atata timp aproape singura, nu mai eram la fel de motivata ca la inceput. Am ales prin urmare un traseu ocolitor, putin mai lung pare-mi-se, dar dragut, unde am avut parte si de un curcubeu mic nascut dintr-o cadere de apa. Pacat ca nu prea am reusit sa-l prind in poza, dar ideea este ca m-am oprit din drum pentru cateva minute sa-l privesc admirativ.
Am ajuns in "tabara" cu putin timp inainte ca ceilalti, care alesesera sa faca acea ultima urcare, sa ajunga si ei. Ne-am regrupat si am purces spre un pranz copios la un restaurant de pe langa Ploiesti, al carui nume imi scapa evident, dar care a avut o mancare de-a dreptul D E L I C I O A S A!
Ultimul flash pe care il am cu tura asta este cu noi toti in jurul unei mese mari, razand si schimband impresii despre traseu, biciclete si diversele intamplari din cursul zilei.
And the feeling.
Priceless :)
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Atentie! Ma dau cu parerea: