Un atelier de Craciun
Dat fiind sezonul, sa ne delectam zic, cu "urateniile" facute de Craciunul trecut, tot la Fundatia Calea Victoriei.
Din amintiri va povestesc ca am avut de ornat vreo doua globuri de brad, am facut o decoratiune din pasla si parca tot atunci a fost si vasul pentru crengute de brad din mozaic din postul precedent. Eh, nu mai tin minte exact. Cert este ca au iesit niste obiecte grozave, pe care nu m-am indurat inca sa le ofer cadou (evident!) dar pe care anul acesta le voi folosi in pomul de Craciun personal.
Bineinteles, ca orice moment creator care se respecta, unele ateliere la care am participat au fost si televizate, so.. ghici cine aparea ca o zana pe micile ecrane, spunand cateva cuvinte..
P.S. obiceiul meu (bun sau prost, cum este el), consta in a ma ascunde in general de camerele de luat vederi, pentru ca prefer sa ma bucur de experientele mele si sa impartasesc doar ce vreau sa impartasesc. De data aceasta, microfonul bagat brusc sub nas a fost suficient pentru a ma face sa scot cateva cuvinte cu mai mult sau mai putina coerenta.
De la minutul 2:50 incolo.
Enjoy.

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Atentie! Ma dau cu parerea: