Buna dimineata!

Chiar dacă am cochetat de vreo câteva ori și în trecut, pot spune că am descoperit de curând plăcerea alergarii de dimineață. 

Îmi fac veacul în IOR. E cel mai apropiat parc și-ncep a prinde drag de dânsul.

Mă trezesc de vreo două ori pe săptămână înainte de ora șapte. Pe la 6:30 mai exact. Cu sau fără ceas, asta depinde doar de gradul de puturoșenie și somnul lin al celor două mâțe de casă. Dacă alerg în weekend, îmi rezerv luxul de a face ochi ceva mai târziu, așa ca un opt îmi surâde ștrengar pe sub șapcă.

Bulendrele le am pregătite de cu seară și după hrănirea monștrilor păroși (care altfel nu mă lasă să plec) și amestecarea cafelei de dimineață pentru my significant other, ies fuguța pe ușă când ceasul tocmai bate șapte. Sau șapte și cinci. Ți-am zis, depinde de blănoși.

Acel kilometru care mă așteaptă nepăsător și cuminte până la intrarea în parc e cel mai greu. Picioarele sunt amorțite, suflul nu îl stăpânesc încă și dacă stau să mă gândesc bine, parcă nici să văd nu reușesc strălucit, cu ochii prea somnoroși de peste noapte. 

Cu toate astea, sunt atentă la străzi, stau la semafoare și am grijă să traversez pe trecere de fiecare dată. 

Mă strecor umbră printre blocuri, mereu aceleași, mereu liniștite. La ora asta oamenii abia se întorc de pe o parte pe alta. Mai ales luni dimineața! 

Nici căței nu prea sunt. Ori au fost deja în parc, ori își scarmănă stăpânii să se trezească. Vezica-i mică, pasul grăbit și când mai dau de câte unul sau altul pe stradă, proaspăt scăpat din strânsorile casei și dând cu nasul în iarbă, îi și văd mutrița cum se relaxeaza și lăsa în urma sa splendoare. Splendoare în iarbă that is, strânsă apoi de câte un stăpân responsabil.

Iată-mă în parc.

Alerg invers acelor de ceasornic. Mi se pare mie că asta e cea mai bună variantă, pentru că am parte de mai puțin soare în ochi dimineața și ma întâlnesc cu o grămadă de cunoscuți. Mi-am făcut deja câțiva amici. Pe doi dintre ei cel puțin, îi întâlnesc de fiecare dată când ies la alergat. Sunt doi moșuleți, unul aleargă, celalalt merge. Mă uit după ei când sunt în locurile cunoscute și ne dăm binețe din priviri, zâmbet sau o înclinare a capului când e ritmul prea accentuat. Sau batem cupa. E tradiție. 

😊

Așa că fiecare zi în care alerg începe cu un zâmbet. Și de ce n-ar fi așa?

Bună dimineața! 🌞