Crosul Societatii Civile - antrenament pentru semimaraton Bucuresti

Inceputul zilei de duminica dimineata a fost perfect - sunetul ceasului desteptator, care facea ca toate animalele pamantului bagate-n cutie si zdruncinate, lenea molcoma care-mi infasura oasele, soarele sus pe cer si un pui de frigutz patrunzator ce se itea de dupa colt la umbra.

Am ajuns primii la inscriere, noi (eu, Andreea si Victor) si organizatorii ce eram, in parcul Herastrau la Roaba de Cultura.

Si ce poti face cat timp astepti sa se deschida standurile? Poti sa fumezi o tigare daca esti fumator, poti sa te plangi de frig, cum faceam eu si Andreea, in timp ce pielea se facea ca de gaina....


....sau poti sa faci pe cameleonul si sa insisti sa ii vari limba in ochi prietenei tale :))

Victor in actiune

Nici nu s-a facut bine ora 8 dimineata si locul s-a populat cu tineri si batrani, copii cu parinti, bunici, sportivi si gura casca.

 Ne-am ridicat si noi pachetul de concurs - tricoul si cele cateva pliante.

Iar dupa o incalzire temeinica, ne-am asezat frumos la poarta de start. Iar lume - cata frunza si iarba, vorba umbla ca am fi fost aproape 1000 de persoane pe acea alee de parc.

Nu puteam rata ocazia de a ne imortaliza cu putin inainte de start. Imediat ce am facut poza asta, cel care tinea microfonul in mana a si dat startul, drept pentru care m-am chinuit putin sa si alerg, sa-mi si pornesc runtasticul sa ma inregistreze cat timp imi ia traseul si sa pornesc si radioul, toate astea in timp ce incercam sa imi pun castile pe urechi cu mana cealalta.

Au fost tot felul de intamplari pe traseu, ca la fiecare manifestare, ca la fiecare concurs, acele momente care fac sa merite totul.
Pentru a povesti, ar trebui sa fac inainte un preambul. De alergat m-am apucat acum de curand, cand am decis cu Andrei si Dragos ca ar fi oportun sa participam la Semimaraton Bucuresti de pe 6 octombrie (da click pe numele competitiei pentru link catre site). Daca tot am decis asta, am zis ca ar fi bine sa ne si antrenam inainte, macar putin, sa nu ne facem de rasul curcilor, drept pentru care, acum aproape 2 luni am inceput sa alergam cate putin si timid, ca de inceput. Si iata cum am trecut eu frumos de la nici 2 km in care sa alerg si sa nu ma opresc deloc, la depasirea limitei de 10km. Dar daca mi-am depasit aceasta limita, asta nu inseamna ca sunt foarte antrenata sau ca am viteza "hiperluminica". Nu! departe de mine.
Iata cum in timpul Crosului Societatii Civile, pe la jumatatea traseului, reusesc sa depasesc un bunicut care alerga de zor. (o tu, incepatorule in ale alergatului, nu te lasa pacalit de aceste creaturi periculoase aka bunicuti; sub aparenta fragilitate zace o vointa de fier si sunt si muschi de otel). Am depasit fericita si incantata ca uite ce frumos pana si bunicutii alearga la antrenament si nu se lasa. Am mai tras de mine cat am mai tras, pentru ca la 100m de poarta de sosire, bunicutul sa sprinteze in forta si sa ma depaseasca, in timp ce eu ma uitam mirata care a fost ala care a trecut pe langa mine in viteza.
Bineinteles ca si-a luat toate aplauzele. :) dar sunt sigura ca au fost vreo cateva si pentru mine.

Nu am fost ultima, dar nici sa fac o estimare nu as putea, pentru ca aceasta cursa nu a fost cronometrata. Dar timpul meu il consider acceptabil, plus ca mi-am depasit Personal Best-ul din antrenamentele de alergare singura. Astfel, runtasticul imi zice ca un traseu de aproximativ 6,45 km - l-am facut in 40:37 minute, cu un average pace de 6:18, mai bun cu 20 de secunde ca cel din antrenamentele clasice si am avut o viteza medie de 9,5 kph. Oana Powuh!

Poza de final este intotdeauna cea mai tare. Incerci sa prinzi pe camera un simplu moment inainte sa intorci spatele si sa te duci acasa si reusesti sa ii surprinzi pe cei doi iubareti care se pozau in poza ta, sau pe tipa simpatica din prim plan ce pare sa se scarpine oareunde, dar de fapt isi trage tricoul :)) si o gramada de alti oameni veseli si zambitori, ca soarele de afara.