Duatlon Tara Barsei - prima editie, prima participare :)
Cum am putea rezuma duatlonul Tara Barsei in cifre? Nimic mai simplu.
- editia 1 a duatlonului Tara Barsei;
- editia 1 a duatlonului Tara Barsei;
- cea de-a doua mea participare la un duatlon, la categoria amator individual;
- 181 persoane participante (din cate am numarat) :)
- o proba de bicicleta de putin peste 17 km si o diferenta de nivel de aproximativ 590 m;
- un traseu de alergare de 9.5 km si o diferenta de nivel de aproximativ 370 m;
- prima mea alergare pe teren montan si nu pe asfalt;
- o febra musculara de exceptie datorata primei mele alergari de acest gen :)
- aproximativ 3 minute minunate fata de un nou si frumos loc 3 pe podium la feminin..
priceless..
Al doilea duatlon la care am participat vreodata si primea mea incercare de a alerga 10 km si nu pe asfalt cum ai putea crede, ci pe munti, mai exact prin imprejurimile Rasnovului, zona frumoasa si primitoare cu toti impatimitii de aer liber.
Proba Bicicleta – distanta 17,1 km / diferenta nivel +590m
Inscrierea s-a desfasurat lin, fara incidente si relativ repede. Un pachetel de concurs pentru fiecare, cu un tricou rosu si dragut pentru colectia noastra :) toate acestea in timp ce mancam un sandvici cu sunca si cascaval. Eu, Andrei si Andrei ne-am inscris la amatori individual (probabil datorita faptului ca suntem oarecum masochisti), iar Andreea si Victor la amatori stafeta.
Startul a fost in tromba - eu, Andrei, Victor si Andrei. Nimeni nu mai stia pe unde e celalalt.
Dupa ce am facut o bucla draguta pe asfalt (pentru a nu fi pusi in fata uratului urcus chiar de la plecare) a inceput o urcare brusca la care toata lumea a topait jos de pe bicicleta si a inceput sa impinga. Chiar ma gandeam ca daca s-ar organiza un concurs de push bike, eu as fi campioana :).
M-am regasit cu Andrei pe prima urcare. Amandoi (ra)suflam vartos, cu ochii bulbucandu-se spre coama dealului, cand vedeam cat mai e pana sus. Intotdeauna o placere. Am ramas impreuna, el nesimtindu-se foarte in forma, mie fiindu-mi lene sa ma agit prea tare. Prin urmare am savurat traseul, am admirat peisajul si am facut atatea poze cate mi-a permis bateria de la aparatul de fotografiat.
Prima oprire? Chiar dupa primul deal, inainte de urcarea spre cetate.
Am luat o gura sanatoasa de apa, mi-am reumplut bidonul si dusi am fost mai departe. Cred ca in ziua aceasta am baut (doar in concurs) vreo 2 litri jumate de lichide, marea parte apa simpla. De fiecare data cand am avut ocazia, m-am oprit la unul dintre indrumatorii de traseu care m-au primit cu bratele deschise si cu paharul de apa intins.
O singura situatie neplacuta imi vine in minte referitoare la traseul de bicicleta. La unul din punctele de alimentare, abia ajunsesem cu Andrei si savuram fericita un pahar cu apa si o bucata de banana cand, de pe sosea, vine un tip de la avansati si-si descarca naduful pe cea care administra punctul. Ce se intamplase: se pare ca femeia il indrumase gresit pe concurent, pe sosea la vale, iar acesta parcursese vreo 8 km pana sa-si dea seama ca traseul este gresit. Cand intr-un final a ajuns din nou la checkpoint, plin de nervi, a rabufnit asupra femeii, urlandu-i ca-i va face plangere. Femeia a inceput sa se apere (logic) si sa spuna ca au tipat dupa el, ca au mers chiar si cu masina sa-l prinda, dar pur si simplu nu au reusit. Prin urmare, concurentul a ramas cu buza umflata si a plecat mai departe la deal pe traseu iar voluntara a ramas cu nervii intinsi, cerandu-si scuze omului pentru neplacerea creata.
Traseul a mai avut ceva urcusuri, dar nimic la fel de semnificativ ca prima urcare.
Ce m-a facut sa uit tot despre push-bikeul facut? Ultimele doua coborari - lungi, line, minunate, unde puteai usor trece de 35km/ora, astfel incat sa-ti ţâţâie putin fundul cand te uitai la vitezometru si sa nu-ti doresti aparitia unei pietre sau a unei vietati in cale, care ar fi putut sa te infraneze sau mai rau sa te propulseze pe orbita de pe bicicleta.
Un traseu foarte frumos si cu siguranta imi doresc sa mai merg pe el.
La final, am mai avut de traversat un mic canal, cu un podet din scanduri, fara balustrada si suficient pentru o singura persoana sa treaca o data. Aici Andrei a avut parte de o experienta nu prea placut mirositoare, de vreme ce s-a dezechilibrat din cauza nehotararii si a cazut cu ambele picioare intr-o balta cu... chestii.. :)
Am mers pe bicicleta si ultimele sute de metrii, pentru ca la finishul probei sa ma chinui timp de un minut intreg sa-mi gasesc un loc sa-mi las bicicleta. Noroc cu o tipa din stafful organizatorilor care m-a ajutat sa-mi proptesc bicicleta in "rastel". Merci :)
Startul a fost in tromba - eu, Andrei, Victor si Andrei. Nimeni nu mai stia pe unde e celalalt.
Dupa ce am facut o bucla draguta pe asfalt (pentru a nu fi pusi in fata uratului urcus chiar de la plecare) a inceput o urcare brusca la care toata lumea a topait jos de pe bicicleta si a inceput sa impinga. Chiar ma gandeam ca daca s-ar organiza un concurs de push bike, eu as fi campioana :).
M-am regasit cu Andrei pe prima urcare. Amandoi (ra)suflam vartos, cu ochii bulbucandu-se spre coama dealului, cand vedeam cat mai e pana sus. Intotdeauna o placere. Am ramas impreuna, el nesimtindu-se foarte in forma, mie fiindu-mi lene sa ma agit prea tare. Prin urmare am savurat traseul, am admirat peisajul si am facut atatea poze cate mi-a permis bateria de la aparatul de fotografiat.
Am luat o gura sanatoasa de apa, mi-am reumplut bidonul si dusi am fost mai departe. Cred ca in ziua aceasta am baut (doar in concurs) vreo 2 litri jumate de lichide, marea parte apa simpla. De fiecare data cand am avut ocazia, m-am oprit la unul dintre indrumatorii de traseu care m-au primit cu bratele deschise si cu paharul de apa intins.
O singura situatie neplacuta imi vine in minte referitoare la traseul de bicicleta. La unul din punctele de alimentare, abia ajunsesem cu Andrei si savuram fericita un pahar cu apa si o bucata de banana cand, de pe sosea, vine un tip de la avansati si-si descarca naduful pe cea care administra punctul. Ce se intamplase: se pare ca femeia il indrumase gresit pe concurent, pe sosea la vale, iar acesta parcursese vreo 8 km pana sa-si dea seama ca traseul este gresit. Cand intr-un final a ajuns din nou la checkpoint, plin de nervi, a rabufnit asupra femeii, urlandu-i ca-i va face plangere. Femeia a inceput sa se apere (logic) si sa spuna ca au tipat dupa el, ca au mers chiar si cu masina sa-l prinda, dar pur si simplu nu au reusit. Prin urmare, concurentul a ramas cu buza umflata si a plecat mai departe la deal pe traseu iar voluntara a ramas cu nervii intinsi, cerandu-si scuze omului pentru neplacerea creata.
Traseul a mai avut ceva urcusuri, dar nimic la fel de semnificativ ca prima urcare.
Ce m-a facut sa uit tot despre push-bikeul facut? Ultimele doua coborari - lungi, line, minunate, unde puteai usor trece de 35km/ora, astfel incat sa-ti ţâţâie putin fundul cand te uitai la vitezometru si sa nu-ti doresti aparitia unei pietre sau a unei vietati in cale, care ar fi putut sa te infraneze sau mai rau sa te propulseze pe orbita de pe bicicleta.
Un traseu foarte frumos si cu siguranta imi doresc sa mai merg pe el.
La final, am mai avut de traversat un mic canal, cu un podet din scanduri, fara balustrada si suficient pentru o singura persoana sa treaca o data. Aici Andrei a avut parte de o experienta nu prea placut mirositoare, de vreme ce s-a dezechilibrat din cauza nehotararii si a cazut cu ambele picioare intr-o balta cu... chestii.. :)
Proba Alergare – distanta 9,5 km / diferenta nivel +370m
Nu m-am antrenat deloc pentru aceasta proba. Niciodata nu am fost in stare sa alerg.. macar 5 km, dar 10.. si cu diferenta de nivel si pupaza peste colac si pe teren accidentat. In schimb trebuie sa subliniez ca mi-am dat toata silinta.
Plecarea din zona de start a fost lina, pe asfalt, cu putin deal. Nu facusem pauza dupa tura pe bicicleta, prin urmare m-am decis sa merg intr-un ritm mai alert. Nu verificasem diferenta de nivel inainte de concurs si gandurile imi puteau zbura alene. Cat poate sa-mi ia o tura din asta?.. Destul.
La un moment dat se termina brusc zona de asfalt si traseul coteste stanga pe o brusca si frumoasa urcare. Aici, vanzoleala mare, mai ales dintre cei care coborau. M-am dat frumos la o parte sa nu ii incomodez pe cei care puteau alerga ca niste caprite si mi-am continuat drumul.
Daca la deal am mers in pas rapid sa-mi pot mentine un timp decent (si sa ard si cateva calorii),
la vale mi-am zis ca am doua posibilitati - sa merg incet si sa-mi ia secole sa ajung in vale sau sa alerg si sa risc sa ma rostogolesc pana jos. Si am alergat. Si nu m-am rostogolit.
Prima bucla am terminat-o relativ repede, pastrand un ritm alert la urcare si luand-o cu toata viteza de care dispuneam la vale, checkpointurile nu au mai prezentat asa mare interes, doar pentru o alimentare rapida cu apa. Pe a doua bucla am prins-o pe Andreea din urma, nu cu mult de la intersectia cu principalul punct de alimentare si am facut impreuna restul de traseu ramas.
Am alergat pe ultima suta de metri, chiar inainte de sosire, pentru glorie eterna si imortalizari fotografice.
Organizarea a fost excelenta. A fost unul din concursurile acelea la care nu ai lucruri de reprosat ci doar de incurajat si felicitat staff-ul si voluntarii. Privelistea minunata, vreme frumoasa, racoare perfecta in padure, in trei cuvinte - o sambata (de patru iunie) minunata.
Abia asteptam urmatorul concurs :)
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Atentie! Ma dau cu parerea: