Hoinar pe doua roti

Am citit de curand un articol postat pe blogul Simonei Tache, despre femei care se dau cu capul de cada. Contrar titlului, care te-ar duce cu gandul mai degraba spre violenta in familie, soti care isi bat nevestele, oameni care-si bat copii, etc etc, articolul este dedicat femeilor care se autolovesc de pereti, stalpi, isi trag coate si genunchi in gura singure si situatii care se finalizeaza de cele mai multe ori cu julituri, vanatai si in cazuri mai grave cu o atentie medicala subtila. Am ramas fara aer, m-am hahait pana la cer si inapoi, ochii mi-au inotat in lacrimi si nu-mi puteam dezlipi ochii de ecran. Mi-am dat seama ca nu sunt singura care pateste astfel de lucruri si pana la urma este o chestie de-a dreptul normala printre femei ( si barbati, fara discriminare! ) de toate varstele. Dar sa incepem cu inceputul. Usa! - este tot timpul acolo, in fiecare zi trec prin ea, chit ca e vorba de usa de la camera, usa de la bucatarie, usa de la baie sau usa de la birou. Mereu preze...

Se facea ca era o frumoasa dimineata de sambata, 16 aprilie. Soarele nu se ivise inca pe cer, pasarelele ciripeau de zor in blocul in constructie din fata cashii, iar eu si Claudiu ne pregateam sa plecam intr-o tura de 200 de kilometri, primul brevet de Randonneuring.. Nu era prima tura pe o astfel de distanta. Avusesem cu o saptamana in urma o excursie de recunoastere a traseului, foarte interesanta si educativa, unde am experimentat cu succes trei anotimpuri intr-o singura zi - inceput de iarna, toamna tarzie si vara perfecta. Dar si asta este o poveste in sine pe care sper sa apuc sa o povestesc, pana sa apara alte si alte intamplari amuzante. Ne-am strecurat usor prin traficul lejer de la ora 5:30 dimineata si am ajuns la Arcul de Triumf cat ai zice "Neata!". Se facuse 6 cand am ajuns noi si cand au inceput sa se stranga pe una din bancutele de la marginea parcului cate unul cate doi biciclisti, fiecare pregatit in felul lui pentru drumul ce avea sa-l parcurga. Initi...

Pot spune ca pana in prezent, 2016 este un an bun, prielnic calatoriilor de tot felul. Am inceput in forta in ianuarie cu vizita in Hunedoara , Deva si Simeria, apoi scurta incursiune in Sinaia si Busteni din februarie, minunatia de vacanta din martie in Turcia si apoi o saptamana pe pamant german, la Cebit in orasul Hanovra, cu picuri de loc frumos prin Ingolstadt si Innsbruck. Sa nu mai zic de cele cateva ture cu bicicleta facute pe langa Bucuresti, sau cea pana in Oltenita sa vedem Dunarea, sau drumul pana in Targoviste sa luam un pranz bun. Nu ma plang. Imi place sa calatoresc, sa merg incotro ma duc picioarele si unde vad cu ochii. Si am atatea de povestit! Le-oi prinde eu pe toate din urma :D

De câteva zile bune, am reluat ciclul bike 2 work; cam de când s-au dus ploaia și umezeala aia multă de dimineață. Locul unde lucrez este extremely bike friendly, astfel încât profit de acest lucru și merg călare ori de câte ori am ocazia, utilizând acest prietenos mijloc de transport. Mă trezesc conștiincioasă și-mi fac rucsacul cu cele necesare: hainele de serviciu, laptop, cabluri, agendă, mâncare, gustare & diverse accesorii trebuincioase și uite-mă cum merg eu cu vreo 5-6 kilograme de diverse necesare în fiecare zi în spate, cale de câțiva kilometri, pe care altfel i-aș fi străbătut prin subteran, uitându-mă în telefon sau citind o carte. De partea cu cititul îmi pare rău, dar m-am reprofilat și-mi dedic un pic de astfel de timp petrecut cu mine în alte momente ale zilei. Ce avantaje am că merg cu bicicleta la munca? Îți enumar 10 fără să clipesc în cele ce urmează! Am un tonus de invidiat :P aproape :)); Economii la banii dedicați abonamentului lunar de metrou - n...

La ei a cincea ediție, la mine prima participare. Am fost și încântată și nu prea de acest concurs, o să vezi pe parcursul poveștii ce mi-a facut plăcere și ceea ce nu a fost tocmai draguț la evenimentul ăsta, dar să începem cu începutul. Ne-am trezit dis de dimineață pe 20 februarie, pe la 6:30 parcă și nu că n-aveam somn, ci pentru că ne propusesem să ajungem la locul de start pe bicicletă, neavând alt mijloc de locomoție la îndemână. Aveam împachetate de cu seară toate hainele de schimb, separate pe categorii Oana/Claudiu, transport până acolo, concurs, transport înapoi, în total vreo 6 schimburi, toate îndesate bine de tot în rucsacul de vreo 40 de litri pe care Claudiu a fost suficient de norocos să-l poarte. Era primul nostru concurs împreuna, duatlon ștafetă și asta pentru că eu nu știu să înot, iar Claudiu nu prea a mai făcut-o de foarte mult timp. Mai ales la nivel de concurs. Nu ne-am antrenat special pentru participarea asta, dar aveam inima mare și eram porniți să merg...

Și uite că a fost și Gerarul. Acum pe 2016 am avut parte de prima participare la această competiție, aflată deja la ediția cu numărul 6. Drept să-ți spun, părerea despre concursul ăsta s-a format pe parcursul a două zile. Dacă în prima zi am plecat de la înscrieri cu o oarecare falcă în cer și una în pământ pentru că nu am reușit să imi ridic kitul de participare, chiar după ce am plătit, mi-am semnat declarația și mă găseam la fața locului cu buletinul în mâna să pot dovedi că sunt cine tot zic că sunt, ei bine, a doua zi, am plecat de la concurs cu un zâmbet larg pe față. M-am simțit tare bine pe cei 21,4 kilometri alergați, am râs, am vorbit diverse, am tot făcut poze și m-am întâlnit cu o grămadă de oameni pe care îi știam. copywrite Carolina Haita În aventura de la Gerar m-am găsit alături de Claudiu și Alex, Carolina, Alexandra, Flavius, Andra pe care o știam de la sală, ce mică e lumea :), Corina ( merci pentru Fanta, pozele super și îmbărbătările de pe traseu!!! ), Mă...

A două zi m-am trezit croită, dis-de-dimineață, să alerg vreo 5 km. Cu sau fără voie, l-am tras și pe Claudiu jos din pat. Hai cu mine! După vreo câteva ture de stadion ( avea dimensiuni reduse, prin urmare turele puteau fi nenumărate până la atingerea obiectivului propus pentru ziua respectivă ), presărate cu incursiuni pe diverse străduțe și ieșiri lăturalnice, doar doar s-o mai lungi tura, să nu văd mereu același lucru, iată zăresc la un moment dat o rută care nu-mi sărise în ochi până atunci, cu câteva scări în capăt. Super! La fix mi-am zis! 2 în 1, fac și scări. Țopăi eu frumos pe drumeagul neasfaltat ( nu că de jur împrejurul stadionului ar fi fost întreprinsă vreo acțiune pentru scăparea de gropi, noroaie și denivelări, dar hai! ), țup, țup pe scări în sus, ma întorc, fac o poză si apoi pun telefonul la loc, cuminte. Primul pas? Ei bine o frumusețe de sucitură de gleznă de mi s-au bulbucat ochii în cap și am început să eman cu dezinvoltură o serie de cuvinte frumoase ...

Nu știu alții cum sunt, dar zău că anul asta a început bine pentru mine. Suntem în ianuarie și am avut deja parte de primele aventuri - pe bicicleta, pe patine, orașe noi văzute și castele vizitate. Hunedoara e unul din locurile prin care nu mai fusesem până în prezent. Situat la peste 400 de km de București, iar eu fără mașină și carnet, să zicem doar ca accesul era oarecum restricționat pentru ăștia ca mine. Totul așa, până intr-o zi când ajunge Claudiu acasă și ce să vezi. Minunăție de bilete dus întors către locul cu pricina. Păzea că vin Castelul Corvinilor! Nu ne făcuserăm planul de dinainte să știm exact ce și cum vizitam. Mergeam acolo pentru castel, ce urma să mai găsim frumos pe lângă era bonus. Nu o să stau sa-ti povestesc despre drumul până acolo pentru ca CFR-ul s-a descurcat onorabil, a fost cald în vagoane și nici întârzieri nu am avut. Nu o să înțeleg niciodată în schimb, de ce oamenii ăștia insista să vândă toate biletele din cușete ( full ) iar open space-ul s...