Noroc?

Zilele astea este o plăcere să mergi cu bicicleta la muncă. Frumos și călduț afară, culorile toamnei, briza ușoară de dimineață, aglomerația din mijloacele de transport, sudalme și claxoane de la un capat în altul al străzii, toate te îmbie să iei bicicleta de coarne și să pleci unde vezi cu ochii.

Ieri. Am plecat dis-de-dimineață cu gândul să ajung devreme la birou. Am întârziat. Mai aveam de făcut un comision, apoi traseul meu clasic spre serviciu e ușor ocolit astfel încât să evit zonele în care nu-mi face foarte mare plăcere să merg cu MTB-ul cel cu coarne late, așa că ajungerea târzie la birou nu m-a mai mirat nicicum.

Am luat doar un tricou cu mânecă scurtă și bine am făcut, căci vremea a fost caldă de la primele ore. Mâinile libere, răcoare prin plete, zâmbet pe figură, regina șoselelor.

Am pedalat cu spor toată bucata aceea de pe la Piața Muncii, unde șoferii au obiceiul să apese pedala de accelerație.. Am ajuns cu bine pe Decebal. Uite un trotinetist, uite un biciclist. Am mers împreună pe mai departe. Am depășit biciclistul la un moment dat și mă ațineam doar cu trotinetistul pe la semafoare și treceri de pietoni. Eu mă opream, el nu le vedea. Imediat ce am trecut de Piața Alba Iulia am întâlnit un alt biciclist și am mers frumușel tustrei până la Unirii. Bun drum, bună conduită în trafic. Biciclistul se oprea regulamentar la toate semafoarele, înainte de banda transversală și cât să vadă culoarea, semnaliza depășirile și mergea chiar bine. Trotinetistul era și el cu noi. Ba îl depășeam, ba traversa în viteză în zona semafoarelor, printre mașinile care veneau din toate părțile.

„Poate e daltonist!”, mi-am zis.

La Unirii, l-am pierdut din vedere pe bicilist, așa că am rămas ca tovarăș de călătorie cu trotinetistul de mai devreme. Am mers împreună înainte pe Splai, până când mi-a pierdut urma.

Ce voiam să vă zic de fapt... cred că eram pe la Piața Națiunilor Unite când "a bird shitted on me" la semafor. 😐

E de noroc?

Sursa foto