Bine te-am gasit Paleokastritsa
Soarele a pierdut deja din putere si merge agale spre casa, dupa o zi intreaga de munca. Face omul treaba, se agita, dar se si duce la somn cand timpu-i potrivit.
Cand am scris aceste randuri ma aflam in Paleokastritsa, una din statiunile frumoasei insule grecesti Corfu si locul unde Claudiu isi doreste sa ajunga in fiecare an, pentru obisnuita relaxare si recompunere dupa un an intreg de activitati de birou.
Am stat undeva sus pe deal, intr-o vilisoara cu mai multe camere, ce se gaseste la rang de hotel, suficient de sus cat sa vedem marea printre colinele din fata atunci cand stam pe balcon si savuram cafeaua si ceaiul negru de dimineata, alaturi de micul dejun.
13 septembrie (zi norocoasa de altfel) a fost prima zi petrecuta integral aici. De dimineata de cand am facut ochi si pana seara tarziu, Paleokastritsa mi-a fost casa, mi-a dat masa si mi-a aratat din frumusetile ei.
M-am trezit la 8 fara vreo doua-trei minute, chiar inainte sa sune alarma de dimineata. Stateam cuminte in pat si auzeam valurile marii cum se spargeau de mal si de stancile de pe tarm. Vantul adia usor printre maslinii si smochinii din fata balconului nostru, soarele se ridica molcom pe cer, iar eu clipeam cu incetinitorul aici, in locul asta minunat.
Mi-am inceput ziua cu o alergare usoara. Bine.. mai mult o pozareala cu alergare usoara inclusa, cale de vreo 2 kilometri si jumate, cat sa am putin timp sa explorez imprejurimile.
Unde intorci privirea vezi dealuri frumoase si abrupte, maslini batrani cu coaja scorturoasa, smochini cu ambrozia lor minunata si multe, multe pisici. Am avut parte de un ursulet din asta obraznic ce ne vizita zilnic si navalea peste noi in casa, doar doar il delectam cu putina atentie si o felie de mezel de mestecat.
Dar sa revenim.
Am avut timp sa casc ochii la fiecare detaliu in parte in tura mea matinala si sa ma bucur de tot ce am intalnit in cale. Drumul ales a fost la intamplare, cel mai la indemana, cum ieseam pe poarta cazarii, in loc sa merg la vale spre oras, m-am indreptat in sus spre munte, sa vad pana unde tin casele astea cu terase largi si ce ma asteapta pe partea cealalta a dealului. Nu l-am traversat eu integral, dar am iesit din localitate, am urcat pana aproape de stancile din varf si am mers putin pe curba de nivel, pana cand am inceput sa zaresc din nou case in departare. Si atunci am inceput sa cobor.
Lasa-ma sa-ti arat cam cum se vede cand alergi printre maslini dimineata..
Minunat.
Am ajuns repede pana la casele adormite din zare, iar drumul m-a condus molcom mai departe spre oras, pana in zona unde luasem masa cu o seara in urma, iar apoi usor dreapta spre cazare.
Am ajuns prea repede. Si cu povesti. Corina stie 😋
Ne-am pregatit un mic dejun consistent, cu bunatati locale si nu numai, iar apoi nimic nu ne-a mai stat in cale. Plaja ne chema.
Si bine ca ne-a chemat, ca ne-am dus pregatiti. Masca de snorkeling, labute de inot, vesta de salvare, din aia care te tine 100% afara din apa, nici nu trebuie sa stii sa inoti, ca face ea asta pentru tine. La naiba, iti face si masaj la picioare!
Nu am uitat nici umbrela de plaja, prosoape fara numar, bere si suc cat se poate de reci, ciocolata si multe fructe – toate au fost ingredientele unei super zi.
Si ce zi! :D
Lasa-ma sa-ti spun ca am batut apa cu labutele de inot, vesta de salvare pe mine si cu masca de snorkeling pe fata – cele mai bune investitii de la cadrul de bicicleta incoace. Paream oarecum rupta din filmele cu extraterestrii si probabil o plaja intreaga se uita cu mirare la creatura care se echipa de parca acum pleca in cine stie ce misiune subacvatica de find and rescue.
Dar si ce frumuseti mi-au vazut ochii.
Am avut o zi plina de „prima mea data”, pentru ca a fost primul meu inot cu Claudiu, prima data cand m-am dus in larg, dupa balize, prima data cand am vizitat o pestera cu apa, primul snorkle, primii pesti vazuti pe sub apa, am intalnit vreo 2-3 bancuri de pesti care merg in pluton 😁, am vazut un tipar, pestisori cu dungi portocalii si albastre, stanci incredibile si abisul de dedesubt.
Am mers tiptil pana pe la vreo 100-200 de metri de plaja unde ne aflam. Mers.. vorba vine. Nici inot nu era, ca pluteam peste apa, iar Claudiu ma tragea de o mana, in timp ce eu uitam ca trebuie sa dau din picioare sa inaintez.
Greu am prins incredere la plecare in vesta mea de salvare si greu mi-a fost si tot drumul sa-mi pastrez compozitia si sa nu ma panichez cand aruncam ochii pe sub nivelul apei sa-i clatesc cu frumusetile de dedesubt. Dar lucrurile au decurs excelent si totul a fost bine, marea calma si am ajuns in siguranta la grota de langa plaja.
Si ce de pestisori colorati, si ce de iarba de mare rosie, si ce de stanci frumoase, doar sa stai toata ziua sa le atingi si sa le privesti, in timp ce asculti cum valurile se izbesc cu capetele de pietrele de la intrare. De nervi! Ca nu sunt in locul tau.
Drumul inapoi a fost ceva mai lung, am facut un ocol si pe partea cealalta a golfuletului, cat sa mai vedem frumuseti scaldate de soare si pestisori curiosi.
Ne-am intors intr-un final pe plaja, la "terra firma" si la soarele fierbinte care ma astepta. Am adormit putin sub bataia lui, m-am perpelit pe toate partile si am furat la bronz cat pentru tot anul.
Ziua s-a incheiat apoteotic cu o cina delicioasa la taverna Meraklis, cu o portie gargantuana de Chicken Saganaki, un pui cu sos de sa te lingi pe degete, orez natur si cartofi prajiti.
Am mancat cu doua maini pana n-am mai putut respira, apoi am mai cerut o portie de iaurt cu miere.
M-am intors acasa cu 3 kile in plus. But when in Greece...
Daca vrei sa vezi traseul alergarii mele, incearca aici.
*
Daca vrei sa vezi traseul alergarii mele, incearca aici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Atentie! Ma dau cu parerea: