Panzer

Se dă pasajul de la Universitate, la un oarecare timp trecut de ora de vârf, la început de vară, când mai tot românul pleacă sau are măcar planuri de plecat în vacanță la mare, la soare, oriunde cât mai departe de locurile aride de prin București. Pasajul are spații generoase, presărate din loc în loc cu câțiva stâlpi de susținere, panouri informative, vreo câteva plasme pe ici pe colo, agățate de tavan și o sculptură ușor odioasă poziționată în centru. Sau cel puțin așa se găsea acolo pe la mijlocul lunii iunie, de când tot țin să vă povestesc ce-am pe suflet.

Când nu ești la oră de vârf, pasajul este rareori străbătut de suflare omenească și chiar și atunci, nu zărești mai mult de treizeci-patruzeci de suflete în același timp, ceea ce este mai mult decât rezonabil pentru locul acesta aerisit.

Așa ne aflam și în ziua cu pricina, la sfârșit de săptămână, cu vreme frumoasă și chef de luat lumea în cap.

Intrasem dinspre Colței și mă îndreptam cu avânt spre stația de metrou. Am mersul pornit și apăsat, ca omul hotărât și pus pe treabă, grăbit să-și ducă la bun sfârșit tot ce are de făcut.

Puteai zări un moșuleț undeva în stânga îndepărtată, un puști pe partea dreaptă, încă o persoană nedefinită pe la intrarea dinspre facultăți și o femeie cu o rochie înflorată, foarte drăguță de altfel rochia, undeva în față, lateral dreapta, în ușoara apropiere.

Fiecare își urma traseul sinuos fără posibilitatea (sic!) de a se intersecta cu celălalt.

Și totuși..

Privirea mi-a fost furată de una dintre plasme. Chiar cei care difuzează diverse pe ecranele din stațiile de metrou transmiteau acum o știre interesantă despre o afacere cu biciclete și modele de succes în viață. Era un interviu, părea să fie o persoană cunoscută și chiar mă uitam atent să văd dacă recunosc personajul. 

Mergeam hotărât mai departe spre direcția pe care mi-o stabilisem, în timp ce ochii rămăseseră la ecranul afurisit, furăcios de atenție și liniște sufletească. Și atunci măre, ce să vezi?

Nu cu una, nu cu două, mă înfig în ceva. Și nu doar cu vârful piciorului, sau o ștergere ocazională de umăr, nu, nu, nu! Cu tot corpul și suficient de tare, cât să fac un pas în spate și să mă întorc mirată spre locul cu pricina. Cred că supraveghetorii camerelor de luat vederi de la metrou erau deja cazuți la pământ, gâlgâind de hohote de râs și strigând piua printre sughițuri. 

O rochie frumoasa înflorată era împrăștiată pe jos, cu tot cu tanti din dotare, cu picioarele în sus, o geantă în cealaltă parte, o sticlă de apă undeva pe la trei metri distanță și o criză de isterie pe care o simțeam cum se apropie galopant.

Ce se întâmplase?

Undeva pe drum, din momentul în care privisem înspre pasaj și până mi-a furat televizorul ochii și mințile, tanti cu rochia înflorată își schimbase direcția de mers și cum-necum, iată că ne-am intersectat.

Dar ce ne-am mai intersectat!

Fustele se ridicaseră mai ceva ca poalele țigăncii, până pe la mijloc, iar picioarele încălțate cu toculeț subțire le vedeam perfect drepte și în sus ca niște paratrăznete. Dar asta pentru puțin timp, până când gravitația a intrat in funcțiune din nou și a resetat forța cu care o izbisem pe biata făptură. Sau cu care încercase ea să mă izbească?

În sfârșit.

Mă uit la ea nevenindu-mi să cred ochilor că s-a înfipt în halul cela în mine, muncindu-mă să-mi stăpânesc râsul isteric ce-mi clocotea în gâtlej. Mă recompun și cu o figură oarecum smochinită de încercările-mi de a-mi abține râsul năzdrăvan, fac un pas spre dânsa și-i întind o mână de ajutor să o ridic. Mână pe care o apucă, cu tot cu ochii dați peste cap a lehamite.

"Pai chiar așa doamnă, în halul ăsta, nu va uitați pe unde mergeți? Dați peste mine așa?"

"Aș putea să vă spun același lucru" - îi răspund cu dezinvoltură și cu un zâmbet în crescendo pe față. Simțeam cum mă cotropește.

O ridic pe cucoană, îi ridic și sticla de apă și i-o întind, o smulge din brațeta-mi gingașă și pleacă mai departe cu capul drept și nasul sus, ca o lady, cu fustele înflorate tremurând în juru-i. Timp în care eu abia mă târâi spre metrou de hohot de râs neobosit și readucere aminte.

Panzer frate!

Imagine preluata de pe lolpix.com