Si februarie a venit, eu cu bicla am iesit

Sâmbătă, 4 februarie din leatul 2017 - sau prima mea zi de bicicletă adevărată din anul ăsta.
Foarte trist faptul că am stat până acum fără să ies un minut din casă cu vehicolul meu preferat, dar iarnă grea, omăt mare. Da' și când m-am urcat și-am plecat pedalând! Fericire nețărmuită!

Imagine preluata de pe facebook.com/AdevaratiiVeloprieteniRomania

Am plecat cu întârziere de acasă. Fiind prima tură a anului, parcă ne dezobișnuisem de toate activitățile ce trebuie făcute înainte de a pleca la drum lung și totul mergea alene. Cred că era vreo 10 și ceva când mi-am dat seama că nu vom ajunge la timp, așa că mi-am zis că mai bine nu ne mai grăbim. Dacă nu te grăbești, nu întârzii. :)

Zăpada nu se topise de tot, șoselele erau pline de apă și ceva mâzgă, iar alegerea era cât se poate de simplă - am scos MTB-urile de coarne și primele raze care au bătut pe noi au fost așa călduroase, că puteam să jur că a venit deja primăvara.

Dar și când m-am urcat în șa și am început să apăs pe primele pedale! Cred că am avut un moment de beatitudine pe cei 100 de metri de asfalt, cât ne despart casa de benzinăria din colț. 100 de metri de fericire pură, în care un zâmbet larg, dintr-o parte în alta a capului mi se ițise pe față.

Nu am zăbovit foarte mult. Am mers tot fuguța, fuguța. Am trecut și pe la locul de întâlnire, chiar dacă știam că nu vom mai găsi pe nimeni acolo. Întâlnirea fusese planificată cu plecare la 11:00, noi am ajuns pe la 11:22. Dar să fim siguri totuși. Am trecut în viteză pe lângă punctul de la metrou Eroii Revoluției și am ținut drumul mai departe, spre Giurgiu.
Nu am ieșit încă din București dar nici nu ne mai despărțea mult de granița capitalei, când s-a întâmplat neîntâmplabilul! Pană pe spate. Culmea! La mine și nu la Claudiu, după cum bine ne obișnuiserăm în trecut. Și omul mi-a zis clar când am ieșit din casă - "Vezi să nu faci pană că nu avem cameră de 26. Avem numai petice". Și fix pană am făcut, una mare și sănătoasă, cât o zi de post. Posibilitatea să mai prindem pe cineva din urmă tocmai trăgea bine spre zero. Asta e! Și ne-am oprit să rezolvăm minunăția.

Au trecut trei biciclisti pe lângă noi. Primul a trecut, s-a uitat la noi și apoi s-a dus tare mai departe. Hm. Salut și ție stimabile. E ok. Sunt bine, am pompă, am de toate, no need to worry. Trece al doilea, ne vede, se duce mai departe. Apăi du-te tare! Trece al treilea, ne vede, trece mai departe. Mai dă-o în mă-sa de treabă! Se întoarce al doilea.
"Bună."
"Bună."
"Totul ok, aveți ce vă trebuie?"
"Da, suntem bine, acum am rezolvat, mulțumim!" Ne salutăm și pleacă omul mai departe. Ah! Faith in humanity restored! :)

Este inutil să-ți povestesc despre traseu. Un clasic în apropiere de oraș, pentru care o să las minunăția asta de link către Strava aici. Ce este de povestit în schimb e faptul că ne-am bucurat de o fantastică zi călduroasă de primăvară, de puțin soare pe cer cât să ne gonească depresia de iarnă din suflet, o vreme grozavă pentru o tură cu bicicleta și goana după ceilalți participanți. Pe o parte dintre ei i-am prins din urmă tocmai în Buftea, la Clubul Bărboșilor, un loc cu o ciorbă de văcuță cu smântână și ardei iute mai mult decât delicioasă. E de încercat. E la vreo 20 de metri de studiourile Media Pro.

Ne-am bucurat de întâlniri, de vorba prietenoasă și de faptul că am ieșit în sfârșit din casă, cu "bestiile" de coarne și ne-am dus unde am văzut cu ochii.

Cum îi șade bine călătorului.