Hoinar pe doua roti

OK! si poate ca pentru weekendul asta nu s-au aliniat ele planetele asa cum imi doream eu, dar asta nu inseamna ca o sa stau acum singura cuc in casa si o sa ma zgaiesc pe geam la vremea de afara si la cum zboara pasarile. Departe de mine! Cu gandul asta in minte si cu toate treburile administrative terminate in prima parte a zilei, mi-am luat inima in dinti si am plecat spre Mogosoaia, eu cu bicicleta mea si cu 2 mere pe care sa le savurez pe iarba in parc. Am facut deja de atatea ori traseul asta incat pot spune ca a devenit o " clasica de Mogosoaia " pentru zilele in care vreau sa merg ceva mai mult si sa nu balalai de nebuna doar prin Bucuresti. Dar pentru ca nicio tura nu poate sa semene cu cealalta si de fiecare data tot felul de evenimente trebuie sa iasa in evidenta, iata ca si de data asta inevitabilul s-a produs. M-am obisnuit deja ca atunci cand merg cu bicicleta in trafic sa fiu claxonata, fluierata, tipat dupa, facut apropouri dubioase si alte asemenea di

De multe ori simt nevoia sa ies cu bicicleta si singura, nu numai in grupuri mai mult sau mai putin organizate, cu prieteni si cu oameni frumosi pe care abia i-am cunoscut, manati toti de aceeasi bucurie - cele doua roti. Una din destinatiile mele preferate pentru astfel de momente, in care nu tin neaparat sa vad sau sa aud pe cineva, este Mogosoaia. Ziua trebuie sa intruneasca, evident, cateva conditii obligatorii - sa fie un week-end sau chiar si o zi din timpul saptamanii, dar sa ma mobilizez astfel incat sa ajung in timp util acolo in parc, sa fie soare si cerul sa aiba albastrul ala frumos care-mi place mie, norii sa fie cu zgarcenie, vantul prietenos, kindle-ul musai in spate si vreo doua mere mari si spalate, sa fie, sa se gaseasca, decat sa lipseasca :) Daca se gasesc toate astea, atunci, cum e vorba, imi sta bine cu drumul :)) Si asa m-am dus eu, in ziua libera de Rusalii oferita cu marinimie de stat, drum intins din Dristor, pe Stefan cel Mare pana la Victoriei, dreapta

Frunzaream pozele puse claie peste gramada pe calculatorul meu si tocmai luasem hotararea sa fac curatenie, sa le asez pe toate pe ani/luni, pe intamplari, cand am dat peste unul dintre antrenamentele competitive TTR ( Time Trial Running ) de anul asta, varianta cu pante din Parcul Tineretului, desfasurata pe 1 mai. Cand toti erau fericiti si zambitori pe la vreun mic sau friptana la padure, multi oameni frumosi ( yours  truly included ) se strangeau odata cu crapatul zorilor in parc, la iesirea dinspre cimitirul Belu, sa faca ceva miscare, sa nu inceapa frumusete de week-end prelungit in leneveala. Ne-am adunat acolo si la ora programata s-a dat startul. Laser frate! La primele urcari ai impresia invariabil ca totul decurge excelent, ca vei fi in stare sa mai faci nu 15, ci inca 100 de dealuri de acum incolo. Sentimentul de invincibilitate se dizolva rapid, iti zic eu :))).... ...si-si face loc sfarseala. :) In multe poze apar alergand, parca cu spor asa. Doar parea ca

So much to do, so little time! :) * Ce faci atunci cand iesi pentru a doua oara in viata ta calare pe o cursiera? Te duci la un concurs evident. Chiar unul desfasurat pe o distanta de 50km, cu o sensibila diferenta de nivel de aproximativ 302m/bucla x 2 bucle - undeva pe la 604m in total. Trebuie sa-ti expun mai intai care este situatia mea. Cu bicicleta am mai fost, slava Domnului, cu MTB-ul. La concursuri am mai participat fara numar, de prin 2010, 2011 cand am prins gustul lor. In schimb, pe la inceputul lunii mai, m-am urcat si eu pentru prima data pe o cursiera. Poti sa vezi aici  prima mea experienta cu ea ( o tura de peste 100km ), dar relevant pentru povestea de fata este faptul ca eu inca nu stiu sa schimb vitezele :)) adica merg mult si bine pe foaia mare, fara sa schimb, chinuindu-ma, evident, sa ma tin de unul sau de altul in plasa ( nu mai zic de statul in pluton. OZN-uri!! ). La cursa asta am inceput sa le mai butonez si sa ma obisnuiesc si cu franele ( mie imi par a